Pe de o muchie de deal, conacul Teișanu din comuna Coțofenii din Față, județul Dolj, veghează asupra câmpurilor și a pădurilor dinspre Craiova. Altădată era o mândrețe. Astăzi nu mai are strălucirea de odinioară. Rezistă cu încăpățânare, asemenea altor case boierești din secolele trecute, încercând să reconstituie pagini de istorie.
Tencuiala a dispărut în unele locuri, lăsând să se vadă cărămida solidă din care e ridicat. Unele ochiuri de geam sunt sparte, grinzile lipsesc pe alocuri, iar acoperișul e și el șubrezit. Pridvorul de lemn, sprijinit pe coloane simple, oferă călătorului pe aceste plaiuri o priveliște mirifică a câmpurilor și pădurilor dinspre Craiova.
Conacul boierului Teișanu încântă. Chenarele simple încadrează golurile ușilor și ale ferestrelor. Obloanele de lemn de la geamuri sunt deschise, ai crede că cineva locuiește încă în casă. E doar o impresie. Ai vrea să te așezi pe banca din fața casei și să asculți povestea locului șoptită de copacii cei bătrâni, ce își pleacă cu greu crengile în bătaia vântului blând de primăvară. Ei sunt singurii martori ai istoriei acestei case boierești, care reprezintă tipul cel mai simplu de locuință nobiliară din mediu rural de secol al XVIII-lea. În curtea conacului boierului Teișanu erau cândva un hambar, grajduri, care n-au rezistat trecerii timpului.
Epistolele boierului Teișanu
În pridvorul de lemn, în zilele blânde de primăvară sau în cele calde de vară, boierul citea și trimitea corespondență. Câteva astfel de însemnări le regăsim în paginile lucrării „Scrisori de boieri și negustori din Oltenia și Muntenia“. Dintr-o epistolă, datată 17 octombrie 1806, spicuim: „Într’acestu cias primii scrisoare că Turci s’au dus toți de la Craiova și de la Rămnic“.
Răsfoind lucrarea aflăm că, pe 27 octombrie 1821, boierul Teișanu trimite vin, cerând „să i se plătească în «ștrucuri talari cu zgripsori»“, la fel cum pomenește și de „niște vite de vacă“. Boierul coresponda și cu negustorii din „Sibii“. El comandă „butoi ulei de 10 sau 12 copuri, păreichi zăbale de Sibii, tocuri macava, legături cuțite cu alamă, mici, 200 piepteni, trop urdinar, carton de bumbac, ștuc getructu, pocovețe de Brașov, pentru învălit“.
Pe vremea boierului, era forfotă mare aici. Oaspeți de seamă băteau la porțile din fier forjat nituite de un renumit meşter fierar, după cum era obiceiul. Era un loc plin de viață. Vremuri acelea au apus de mult. Nu se mai aude zgomotul pașilor ce urcau sau coborau scările, nici clinchetul tacâmurilor ce atingeau farfuriile din porțelan sau al ceșcuțelor de cafea așezate pe farfurioare.
Din timpurile noastre
În decursul timpului, conacului Teișanu i s-a adăugat, pe latura de vest, un corp de clădire cu două niveluri, parter și etaj, îmbinând arhitectura românească cu elemente specifice fortificațiilor. Apoi, vremurile de aur ale conacului au apus. Clădirea a rămas să înfrunte timpul, să atragă priviri, să îi facă să viseze pe cei care trec pe lângă ea.
Ajuns în stare de degradare, după naționalizare conacul a fost reparat, având destinația de sediu al unei stațiuni experimentale agricole. Dar nu i s-au mai adus îmbunătățiri. Acum lemnul e mâncat de carii, tencuiala a căzut. Câteva grinzi din podul turnului sunt desprinse. Invadată de verdeață, locuința boierului Teișanu continuă totuşi să domine împrejurimile de pe muchia de deal pe care e așezată.
Poate, într-o bună zi, vălul neputinței, al nepăsării, se va ridica și conacul va străluci din nou.
