2.8 C
Craiova
sâmbătă, 16 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePeste o sută de ONG-uri cer interzicerea totală a fumatului în spaţii publice închise

Peste o sută de ONG-uri cer interzicerea totală a fumatului în spaţii publice închise

Peste 100 de ONG-uri au iniţiat Coaliţia „România respiră”, care susţine interzicerea totală a fumatului în spaţii publice închise, în parcuri şi în locuri unde se practică sportul, în condiţiile în care, în prezent, comportamentul unui grup restrâns are prioritate în faţa drepturilor majorităţii, potrivit Mediafax.

Iniţiatorii Coaliţiei „România respiră” – organizaţii neguvernamentale din domeniul tineretului, al protecţiei copilului şi sănătăţii, profesionişti din domeniul medical şi academic, personalităţi publice şi lideri de opinie arată, într-un comunicat de presă, că scopul iniţiativei civice este „protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, precum şi prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei, cu o atenţie specială acordată tinerilor”, scrie Mediafax.  Demersul este susţinut şi de ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo.
Coaliţia a lansat şi un manifest, în care arată că România este, în prezent, deţinătoarea unor recorduri negative în ceea ce priveşte protejarea faţă de fumul de tutun în spaţiile publice. Iniţiatorii acestui demers de modificare a legii privind prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun sunt Tamara Ciofu, deputat de Botoşani, Aurelia Cristea, deputat de Cluj, şi Cristina Nichita, deputat de Iaşi, propunerea fiind susţinută şi de peste o sută de parlamentari. Proiectul de lege privind interzicerea fumatului în instituţiile publice, adoptat de Senat, nu stopează complet fumatul în spaţiile închise, fiind necesar ca interdicţia să fie extinsă şi la baruri, cluburi, restaurante şi spaţii de joacă, declara recent deputatul Aurelia Cristea. Ea preciza că iniţiativa legislativă prevede interzicerea completă a fumatului în spaţiile autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, ale instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, precum şi în unităţile sanitare, de stat şi private.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS