Procurorul-șef adjunct al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Giorgiana Hosu, a anunţat astăzi, într-o conferință de presă, că au fost confiscate peste 70 de kilograme de droguri de mare risc, în valoare de peste patru milioane de euro, fiind destructurată totodată şi o grupare de traficanţi de droguri. „Această captură reprezintă o premieră datorită modului de disimulare. Este cocaină neagră sub forma unei rășini – seamănă foarte mult cu smoala – care era injectată în pereți de mobilier. Cocaina vine din Ecuador via Hamburg, Constanța, după care București și s-a dus la Timișoara. A fost o livrare supravegheată între autoritățile germane și România, s-a făcut atât pe cale maritimă, cât și aeriană. (…) Este cocaină albă impregnată cu alte substanțe, alți lianți, care o fac nedetectabilă la testele uzuale, la scanner, la câini”, a explicat comisarul-șef Claudiu Cucu, de la Direcția de Combatere a Criminalității Organizate, citat de Agerpres.ro. El a precizat că gruparea infracțională era formată din trei persoane – un cetățean columbian, unul român și altul venezuelean.
„Acest caz soluționat de procurorii DIICOT din cadrul serviciului specializat în combaterea traficului de droguri și ofițerii din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a fost început acum o lună, este un caz în care s-a colaborat foarte bine cu autoritățile judiciare din Germania, Marea Britanie și Spania. La sfârșitul acestei operațiuni au fost capturate peste 70 de kilograme de drog de mare risc și a fost destructurată o grupare infracțională formată pe teritoriul României din trei persoane”, a spus Giorgiana Hosu.
Potrivit acesteia, deși două dintre cele trei persoane sunt cetățeni străini, ei vor fi judecați pe teritoriul țării noastre. „Prin comisie rogatorie însă colegii ne pot cere atât audierea în cauzele ce au fost deschise atât în Germania, cât și în Spania, cât și participarea la acte de urmărire penală. (…) Un element de noutate este că a fost o livrare supravegheată fără substituirea mărfii”, a menționat Hosu.