Douăzeci şi cinci de proiecte din România participă la Salonul Internaţional de Invenţii care începe astăzi la Geneva, informează Agenţia de presă Radio România. Inginerul Corneliu Birtok Băneasă din Deva se va prezenta în faţa juriului cu un echipament ce permite alimentarea selectivă cu lichid de parbriz a oricărui tip de autovehicul. Inginerul este cunoscut în mediul tehnic prin invenţiile sale ce au ca obiect industria auto şi care vizează mai ales reducerea consumului de carburant la autovehicule.
Anul trecut, marele premiu la Salonul de Invenţii de la Geneva a fost obţinut de o echipă românească, pentru un sistem de camere video care se pot amplasa pe un teren de sport sau pe o pârtie de schi şi care transferă automat secvenţe video în telefoanele abonaţilor. Sistemul a fost cumpărat acum trei luni de o firmă din Elveţia.