Primul preşedinte al filialei Craiova a Uniunii Artiştilor Plastici din România, artistul plastic Peter Jacobi, are o lucrare, „Dansul“, realizată în anii ’60, reamplasată, în 2013, în Parcul „Romanescu“. Stabilit din 1970 în Germania, cunoscutul artist plastic are de atunci lucrări expuse în câteva locuri publice din lume și în multe muzee. Ar vrea să i se amplaseze în spațiul public din Craiova, oraș cu aspirații de capitală culturală europeană, o coloană din metal…
Ion Jianu: Uniunea Artiştilor Plastici, filiala Craiova are în proprietate un spaţiu de creaţie destinat membrilor săi alcătuit din câteva ateliere şi o sală de expoziţii, imobil construit din perioada anilor ’60 din iniţiativa dumneavoastră. Erați, dacă nu greşesc, primul preşedinte al filialei UAP Craiova…
Peter Jacobi: Da, așa a fost. Nu mai țin minte însă dacă funcția mea se numea chiar președinte deoarece la început am fost, dacă memoria nu mă înșeală, doar o secție, apoi am devenit filială a Uniunii Artiștilor Plastici. Cred că eram secretarul secției-filialei.
Am reuşit în anii’60 să obţin fonduri şi teren pentru UAP Craiova
I.J.: Cum aţi reuşit să convingeţi autorităţile comuniste ca pentru o secție ( sau filială) alcătuită din nici zece membri să se construiască acest imobil, parter plus un etaj, situat pe bulevardul Ştirbei Vodă (denumirea actuală a străzii)?
P.J.: În timpul șederii mele la Craiova (1961- 1967) mergeam deseori la București și mă întâlneam cu artiștii generației mele. Totodată, am avut relații bune, colegiale, cu artiștii-maeștri din conducerea Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) și cu cei din conducerea Fondului Plastic – unde Spiru Chintilă era șef pe vremea aceea. Cu el am purtat tratativele pentru construirea unor ateliere, în Craiova, destinate în exclusivitate artiștilor plastici, apoi cu cei din conducerea politică și administrativă a fostei regiuni Oltenia (Sfatul Popular al Regiunii Oltenia), cu sediul la Craiova. Știu că era o „celebră“ femeie președinte, era om politic, nu îi mai țin minte numele… Parcă Stancoveanu se numea. Și, în final, am reușit ceea ce părea de nereușit pentru acele vremuri din anii ‘60, am obținut fonduri și teren pentru construcția unui sediu (cel actual, de pe bulevardul Știrbei Vodă). Cum am reușit? În conducerea UAP Bucureşti se aflau nume importante, precum Brăduț Covaliu, Ion Irimescu, Ion Jalea și, cum spuneam mai sus, mă aflam în relații bune cu ei prin prisma lucrărilor mele artistice. Eu am expus deseori în Capitală și chiar în străinătate: singur, apoi împreună cu soția, Ritzi Jacobi (născută Victoria Areclia Gavrilă). Știam câteva limbi străine, eram privit de către cei din conducerea UAP cu simpatie, o recunoaştere a muncii mele de creaţie artistică. Maestrul Ion Jalea era un artist plastic distins și respectat (și) de cei din conducerea superioară de partid din acei ani. Dânsul şi ceilalţi din conducere făceau tot ce puteau ca membrilor UAP să li se creeze condiții de creație. În plus, în acei ani, conducerea UAP din România voia să dezvolte și în Oltenia activități mai bune, ca să fie, comparativ, cu centrele din Iași, Timișoara, Sibiu și Cluj. Mai ales Cluj! De ce? În inima Ardealului, la Cluj, era acel centru artistic puternic și interesant, cu mulți artiști care au studiat la Budapesta, Viena sau Paris. În concluzie, ca să folosesc o formulă populară – am reușit deoarece am fost omul potrivit, în locul potrivit, într-un moment potrivit!
I.J.: Este adevărat că proiectul iniţial prevedea câteva ateliere pentru creaţie (la parter), iar la etaj un fel de camere de odihnă pentru artişti? Așa mi-a mărturisit un pictor, coleg cu dumneavoastră în acei ani de început.
P.J.: Nu. A fost vorba, de la început, doar de ateliere de pictură și unul de sculptură. Așa a fost proiectat la Institutul de Proiectări din Craiova. Și directorul de atunci al institutului a fost de acord cu ideea proiectării și construirii unui lăcaș pentru artiștii plastici.
I.J.: Aveţi o lucrare realizată de dumneavoastră în anii ’60 și expusă din 2013 în Parcul „Romanescu“…
P.J.: Da… Se numește „Dansul“… Este lucrarea cu… mutările multiple prin Craiova! Acum se află amplasată în Parcul „Romanescu“. Nu este un amplasament nefiresc. Poate are o viață mai lungă aici, în parc… Se află între trandafiri, e OK.
„Nu am semnale oficiale de la autoritățile din Craiova de nici un fel!“
I.J.: Sunteţi stabilit în Germania de foarte mulţi ani, din 1970. De atunci și până în prezent aveți în multe țări expuse lucrări de artă, îndeosebi din metal, dar de atunci nici o lucrare de a dumneavoastră nu a mai fost amplasată în Craiova!
P.J.: Să nu exagerăm… Am lucrări expuse în câteva locuri publice din lume și multe lucrări în muzee. Se pot vedea vizualizând site-ul meu: http://www.peterhjacobi.deGermany. Am și în țara unde m-am născut (printre care: Memorialul Holocaustului din România amplasat în București), dar nu am, într-adevăr, în Craiova nici o lucrare care să fi fost realizată după 1970. Rămân cu „Dansul” din Romanescu…
I.J.: Într-un interviu anterior, mi-ați spus că ați fi vrut să vi se amplaseze o lucrare şi în Craiova, dar autoritățile din Cetatea Băniei, inclusiv după revoluție, v-au ocolit! Aveţi vreo explicaţie?
P.J.: Cred că timpurile nu erau bune pentru amplasamente de sculpturi abstracte, chiar dacă la Târgu Jiu era deja Brâncuşi… Este însă adevărat că, după aceea, în multe oraşe din România, inclusiv în Capitală, au fost amplasate nenumărate statui cu referinţe istorice. Calitatea unora, făcute în grabă, nu este întotdeauna convingătoare.
Vorbind despre mine (am mai povestit asta): prin 1993 am oferit municipalității din Craiova, prin intermediul domnului director de atunci al Muzeului de Artă, Paul Rezeanu, o sculptură intitulată „Coloana latinității“. Titlul îi apaţine domnului Rezeanu. Ea se numea, în viziunea mea, „Coloana Italiană“ sau „Coloana Latină“. Am donat Muzeului de Artă din Cetatea Băniei un model în bronz al acestei Coloane… Nu știu de ce am fost refuzat, nu știu nici dacă varianta din bronz mai este prin depozitul Muzeului de Artă… Acea lucrare, cu formele transformate, este acum un proiect 3D pentru un turn de birouri şi apartamente… Am încercat să reiau legăturile cu Primăria din Craiova și în anii trecuți. L-am rugat pe criticul de artă Cătălin Davidescu s-o facă în numele meu. Din păcate, nu am semnale oficiale de la autoritățile din Craiova de nici un fel! Mi-ar plăcea să se amplaseze în spațiul public din Craiova, oraș cu aspirații de capitală culturală europeană, o Coloană… Am amplasate statui prin Germania, Coreea de Sud, trei în China, dar nu în Cetatea Băniei. Probabil că nu s-a găsit încă omul potrivit, locul potrivit… Speculații nu fac. Vreau să cuceresc Craiova cu şarm şi calitate… Doresc Băniei succes în obținerea titlului de capitală culturală europeană!
I.J.: Ce proiecte aveţi în prezent?
P.J.: Am în lucru un grup de sculpturi care variază între asociații organice și conglomerate geologice. Astea le-aș vedea de 20-25 metri înălțime executate din fontă. Lucrez și la o reeditare a cărții mele din 2007, „Siebenbürgen Bilder einer Reise“ („Pelegrinul transilvan“), o ediție revăzută și adăugită (cu multe colaje și fotografii noi). Totodată, lucrez cu niște designeri tineri din București la transformarea unora dintre coloanele mele în blocuri arhitectonice. O problemă creativă care mă interesează mult este aceea de a demonstra calităţile constructive ale unora dintre sculpturi, transformându-le în arhitecturi funcţionale.