Construcţia coridorului de gaze între România, Bulgaria şi Grecia va începe în martie 2016 şi va fi gata la finele lui 2018, a anunţat miercuri ministrul bulgar al Energiei, Temenuzhka Petkova, citat de Novinite, preluată de Agerpres.
Conform planurilor iniţiale, infrastructura urma să devină operaţională ‘undeva’ în 2018.
Temenuzhka Petkova a făcut acest anunţ după întâlnirea descrisă drept ‘istorică’ între oficiali din Bulgaria, Grecia (ministrul Energiei, Panagiotis Lafazanis) şi România (secretarul de stat în ministerul Energiei, Mihai Albulescu), care a avut loc la Sofia. Discuţiile s-au focusat pe construirea aşa-numitului ‘Coridor vertical de gaze’ care va interconecta reţelele de gaze din cele trei ţări ale Uniunii Europene.
Petkova a menţionat că va fi înfiinţat un joint-venture care se va ocupa de derularea proiectului, cu un capital de 10 milioane euro.
Primul pas legat de acest proiect a fost făcut în decembrie 2014, de miniştrii Energiei din cele trei ţări, după ce Gazprom a anunţat că renunţă la proiectul conductei South Stream. Se estimează că, anual, noua conductă va transporta între 3 şi 5 milioane mc de gaze din Azerbaidjan şi de la terminalele de gaze naturale lichefiate din Grecia.