Preşedintele german, Joachim Gauck, s-a exprimat vineri în favoarea acordării unor despăgubiri Greciei, reclamate de Atena pentru distrugerile provocate de nazişti în timpul celui de-al doilea Război Mondial, relatează Reuters. citată de Mediafax.
Joachim Gauck, cunoscut pentru luări de poziţie provocatoare în pofida atribuţiilor sale în special onorifice, a declarat într-un interviu care va apărea sâmbătă în Süddeutsche Zeitung că Germania va trebui să îşi asume responsabilitatea faţă de Grecia.
Grecia reclamă Berlinului despăgubiri în valoare de 278,7 miliarde de euro, iar unii jurişti apreciază că această solicitare este întemeiată. Însă, luna trecută, ministrul Economiei şi vicecancelarul german Sigmar Gabriel a calificat această cerere ca fiind „stupidă”.

Potrivit unor oficiali germani, ţara lor şi-a onorat deja obligaţiile faţă de Grecia, prin plata a 115 milioane de mărci în 1960.