4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateIohannis şi Ponta, mesaje pe Facebook de Ziua mondială a libertăţii presei

Iohannis şi Ponta, mesaje pe Facebook de Ziua mondială a libertăţii presei

(Foto: agerpres.ro)
(Foto: agerpres.ro)

Președintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, de Ziua Mondială a Libertății Presei, un mesaj în care arată că rolul mass-media este esențial în apărarea interesului public. „O presă liberă contribuie la consolidarea democrației și la dezvoltarea unei societăți prospere. Pentru acest drept am luptat în 1989, iar rolul mass-media este esențial în apărarea interesului public. Ziua Mondială a Libertății Presei ne readuce aminte cât de importantă este libertatea de exprimare”, a scris Iohannis pe Facebook, potrivit Agerpres.ro. Klaus Iohannis a atașat acestei postări o fotografie cu o mașină de scris și cu mesajul „Nu există democrație fără libertatea presei”.

Premierul Victor Ponta a afirmat, tot prin intermediul reţelei de socializare, că, în opinia sa, articolul 30 din Constituție referitor la libertatea de exprimare este „poate cea mai puternică lectură” de parcurs cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei. Agerpres.ro notează că în postarea făcută azi, cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei, premierul a precizat, totodată, că jurnaliștii pot conta pe sprijinul său în construirea unei agende publice „cu respect pentru argumente și cetățeni”. „Cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, le urez tuturor colegilor din presă, inclusiv celor care mă critică indiferent ce fac, mult succes în munca lor! Avem împreună datoria să ajutăm la ridicarea societății românești, inclusiv prin calitatea dezbaterii publice și puteți conta pe mine în construirea unei agende publice constructive, cu respect pentru argumente și cetățeni. Articolul 30 din Constituția României privind libertatea de exprimare este, poate, cea mai puternică lectură pe care o putem parcurge cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei”, a scris Ponta pe Facebook.

Ministrul de Externe: Stiloul este o armă mai puternică decât cenzura sau intimidarea

Şi ministrului afacerilor externe Bogdan Aurescu a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Libertăţii Presei. „Data de 3 mai marchează Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Suntem astăzi, în mod regretabil, într-o perioadă în care această valoare democratică fundamentală este din ce în ce mai mult încercată. De aceea Ziua Mondială a Libertăţii Presei trebuie să fie un moment de reflecție asupra sacrificiilor pe care jurnaliştii din întreaga lume le fac în lupta lor pentru libertatea de exprimare. Un moment de reflecție asupra modului în care fiecare stat trebuie să garanteze acest drept fundamental. Jurnalişti, bloggeri, ziarişti de publicaţii satirice au ajuns într-un mod inacceptabil ţinte şi chiar victime pentru că şi-au exercitat dreptul democratic la liberă exprimare. În unele state ale lumii, jurnaliştii sunt supuşi intimidării, cenzurii sau riscă închisoarea pentru curajul de a se exprima. Jurnaliştii care riscă totul pentru dreptul la informare ajung uneori ţinte ale grupărilor teroriste sau ale unor organizaţiilor criminale. Munca lor este tot mai dificilă din punct de vedere al securităţii personale. Dreptul jurnaliștilor de a relata neîngrădit şi fără frică trebuie să fie garantat, deoarece o presă liberă este cheia pentru o societate democratică funcţională, în care este respectată exprimarea liberă a ideilor. În această zi, aducem un omagiu jurnaliştilor din întreaga lume care susţin această cauză nobilă, uneori chiar cu preţul vieții, reprezentanţi ai presei care şi-au asumat aceste riscuri, fie pe timp de pace sau de război şi care dovedesc, de fiecare dată, că stiloul este o armă mai puternică decât cenzura sau intimidarea”, a afirmat ministrul Bogdan Aurescu.

Ambasada SUA: Libertatea presei, sub asediu

Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei SUA, Dean Thompson, a arătat că libertatea presei este sub asediu, scriu jurnaliştii de la România Liberă. „Duminică, 3 mai, sărbătorim Ziua Internaţională a Libertăţii Presei. Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a desemnat această zi pentru sărbătorirea libertăţii presei şi apărarea independenţei jurnaliştilor. De asemenea, e o zi în care îi comemorăm pe cei care şi-au pierdut viaţa, făcându-şi datoria de reporter”, a arătat oficialul american. Totodată, Thompson a apreciat că jurnalismul poate fi periculos, arătând că în 2014, cel puţin 60 de jurnalişti au fost omorâţi şi mulţi alţii răniţi, hărţuiţi, arestaţi sau ameninţaţi. „Libertatea presei, fie că e simbolizată de stiloul, camera sau microfonul reporterului, este sub asediu. Împreună, trebuie să facem toate eforturile pentru a asigura libertatea presei, libertatea de expresie şi să reiterăm promisiunea noastră de a lupta pentru democraţie şi libertate”, se menţionează în mesajului Ambasadei SUA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS