Drumul egal al fiecărei zile, de Gabriela Adameșteanu
Editura Polirom
România, anii ’50. Într-o cameră dintr-un oraș de provincie, trei personaje: mama, fiica adolescentă și unchiul. Tatăl lipsește – e în închisoare. Unchiul, un intelectual remarcabil, este marginalizat după excluderea din Partidul Comunist din cauză că a simpatizat cu Garda de Fier. Mama îmbătrânește tot mai mult și se străduiește să păstreze amintirea tatălui, în timp ce tânăra Letiția trăiește bucuriile și neliniștile vârstei sale. Pe fundal, se văd cozi la apă minerală și la gaz, se aude zumzetul radioului cu sonorul dat la minimum (Vocea Americii), se întrezărește și mica valiză pregătită pentru cazul în care Securitatea ar veni să-i aresteze… Curând, Letiția pleacă la București și, odată cu această plecare, începe povestea inițierii ei, în care unchiul o va însoți pas cu pas, urmându-și menirea de a se sacrifica mereu pentru ceilalți.
„În camera familială, ca și în aceea de cămin, Letiția se sufocă mereu de viața sa prea mărginită. Totuși, chiar dacă eroina are impresia că nu i se «întâmplă niciodată ceva deosebit», esențialul este pe cale să se petreacă: din întrebările și sfâșierile sentimentale, din alegerea între indignare și supunere, între dezvăluire și tăcere, un destin se construiește sub ochii noștri. Gabriela Adameșteanu excelează în descrierea intruziunii politicului în viața intimă. Ea reușește să facă simțite, aproape fizic, promiscuitatea sufocantă, nevoia vitală de singurătate, cu accente care amintesc uneori de Virginia Woolf, cea din «O cameră separată». «Drumul egal al fiecărei zile» este un frumos portret al femeii aflate în pragul maturității, asupra căreia planează umbra mașinăriei totalitare“, notează în Le Monde.
Romanul a fost distins cu Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor și Premiul Academiei. A fost tradus în Bulgaria, Franța și Germania.
