Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti s-au pronunţat în urmă cu puţin timp în dosarul „Transgaz”, în care omul de afaceri craiovean Dinel Staicu a fost acuzat de abuz în serviciu contra intereselor publice şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Potrivit reprezentanţilor instanţei, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă totală de nouă de ani închisoare. Decizia de astăzi a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.
Menţionăm că în decembrie 2013, Dinel Staicu a fost condamnat de Judecătoria Sector 2 Bucureşti la 11 ani de închisoare. În acelaşi dosar au mai fost deferiţi justiţiei şi condamnaţi în primă instanţă Aurel Coconea, fost director general al Transgaz Mediaş, Teodor Volintiru, Popescu Carmen Ioana, fost director economic al BDJ SA Craiova, Adrian Bogza, fost administrator la Delta Telecom SA, Vlad Rebega – fost director al BDJ SA Craiova, Iulian şi Tudorică Siclitaru şi Vasile Naciu, fost director general la Asigurarea Naţională Română. Bogza, Popescu, Volintiru și Coconea au fost condamnați la câte şapte ani de pușcărie pentru infracțiunile comise, iar ultimii patru inculpați au primit câte cinci ani de închisoare.