În opinia maestrului Mircea Suchici (foto), Filarmonicii „Oltenia“ îi lipsește, printre altele, comunicarea sinceră și corectă între conducerea artistică și colectivul orchestrei simfonice. Acesta consideră că, atâta timp cât deciziile se iau în birou, iar după aceea se comunică spre a fi duse la îndeplinire, șanse de progres nu vor mai exista, iar nivelul artistic, în opinia sa, va scade în permanență. De altfel, și Sindicatul Liber al Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica „Oltenia“ a formulat 12 revendicări pentru a fi soluționate de cei abilitați.
Ion Jianu: Proveniţi dintr-o familie celebră de muzicieni din Oltenia (Gorj), Suchici. Bunicul dumneavoastră (Gogu Suchici) a predat „ştafeta“ muzicală tatălui dumneavoastră, acesta v-a inoculat-o, iar acum fiica dumneavoastră, talentata Andreea Maria Gabriela Suchici, duce „ştafeta“ mai departe. E corectă această cronică de familie?
Mircea Suchici: În familia mea au fost mulți violoniști. Primul, bunicul meu, Gheorghe Suchici, cunoscut datorită pieselor de concert pe care le compunea, a predat ștafeta fiului său Virgil, violonist cu o excelentă capacitate de a improviza, dar și o persoană cu un autentic simț pedagogic. Din dinastia fratelui său mai mic, Grigore, de asemenea violonist, au apărut nu mai puțin de nouă violoniști, copiii și nepoții săi, din care: Grigoriță – elevul marelui pedagog Vasile Filip și membru al orchestrei regale; Pușa – membră a orchestrei Radio București; nepoții: Doinița – Teatrul de operă și operetă „Ion Dacian“; Răzvan – orchestra din Hamburg ; Larisa – orchestra din Parma; George – orchestra din Manheim; Daniela – interpretă de jazz la Chicago. Andreea, fiica mea, este cea mai tânără violonistă din familie! O notă aparte pentru membrii familiei este și faptul că toți au avut auz perfect, ceea ce le-a permis să asimileze foarte rapid și exact orice melodie nou-apărută, fiind astfel tot timpul în pas cu moda. Celebră la vremea sa a fost și Doina Suchici, una din primele interprete de muzică ușoară la Radio București, fiind în același timp și o compozitoare de succes, piesa sa „Cine-ți bate noaptea-n geam” fiind un șlagăr al vremii.
I.J.: Aveţi aproape 40 de ani de activitate artistică, Craiova fiind oraşul unde v-aţi consacrat profesional ca interpret (solist-violoncelist) şi creator (compozitor), după un periplu artistic prin Bucureşti, Iaşi, Bayreuth, Constanţa, Râmnicu Vâlcea, Târgu Jiu. Ce datoraţi Craiovei, de fapt?
M.S.: Datorez Filarmonicii „Oltenia“ cariera mea de violoncelist… Și marelui muzician care a fost domnul Valeriu Gorun (compozitor, dirijor și violoncelist) pe aceea de solist instrumentist, dânsul fiind cel care m-a încurajat în permanență să cânt solo-urile de violoncel, care sunt destul de numeroase și de dificile. De asemenea, în perioada anilor ‘80, petrecându-mi aproape tot timpul zilei în filarmonică, am compus primele piese de muzică ușoară pentru orchestră, obținând și un premiu I pe țară în anul 1986.
„Cele mai cunoscute piese pe care le-am compus sunt de inspirație folclorică“
I.J.: Îl întreb pe compozitorul Mircea Suchici: cât la sută din creaţiile dumneavoastră reprezintă filonul folcloric românesc autentic?
M.S.: Aproape toate compozițiile pentru violoncel sau orchestra de cameră sunt sub influența muzicii clasice, care se bazează, în fond, pe folclorul autentic, iar compozițiile, care aparțin educației muzicale din familie, sunt mai puțin numeroase, dar mai ample ca dimensiune.
Deși cele mai cunoscute piese pe care le-am compus sunt de inspirație folclorică, cred că există un echilibru între cele două tendințe.
I.J.: Cum să vă cataloghez: interpret, compozitor, dirijor?
M.S.: Interpret. De ce? Deoarece aceasta este principala mea activitate, iar studiul la violoncel îmi consumă cea mai mare parte a timpului; compozitor mai puțin, deoarece nu am reușit să-mi notez nici măcar jumătate din lucrările pe care le-am compus până acum, iar dirijatul, deși am o viziune nouă asupra acestei discipline artistice, rămâne o opțiune de viitor.
Oricum, în România am văzut prea puțini dirijori preocupați de muzică, majoritatea nu fac decât o pantomimă elegantă, o parcursie ireversibilă a partiturilor, muzica rămânând undeva în tunelul timpului.
I.J.: Ce semnifică manifestările cultural-artistice „Răscruci“ pentru artistul Mircea Suchici?
M.S.: „Răscruciul“ rămâne un fenomen cultural pe care numai orașul Craiova, cu intelectualii și artiștii săi, a avut puterea să-l creeze. Cu imaginația sa debordantă, Cristian Ciomu, creatorul acestor serate minunate, improvizează la infinit în ritm de jazz alături de prietenii săi: Marcel Voinea, Iulian Albu, Ilinca Zamfir, uneori și subsemnatul, plus inepuizabilul artist plastic Silviu Bârsanu – care ne delectează și ne surprinde mereu cu fascinanta sa imaginație creatoare, plus actrița Oana Stancu – cu minunatele momente de interpretare teatrală și recitare poetică; iar invitații au prilejul, preț de câteva ore, nu se știe câte, să se debaraseze de toate angoasele și stresul cotidian.
I.J.: Aţi concertat muzică de cameră la nunţi în Oltenia?! Este reală această informaţie, adică se cântă muzică de cameră la nunţi?
M.S.: Am participat cu cvartetul la nunți, în special la persoane cunoscute: doctori, magistrați, arhitecți, profesori – care știu să aprecieze muzica de calitate.
„Ar fi necesară o persoană care să iubească și să respecte filarmonica!“
I.J.: Am auzit că ar exista vreo 10-12 revendicări formulate de Sindicatul Liber al Artiştilor Instrumentişti din Filarmonica „Oltenia“, adică multe nemulţumiri. Din punctul dumneavoastră de vedere: ce-i lipseşte filarmonicii din Craiova?
M.S.: Filarmonicii „Oltenia“ îi lipsește, printre altele, comunicarea sinceră și corectă între conducerea artistică și colectivul orchestrei simfonice. Atâta timp cât deciziile se iau în birou, iar după aceea se comunică spre a fi duse la îndeplinire, șanse de progres nu vor mai exista, iar nivelul artistic va scade în permanență. O altă problemă care se simte, dar nu se vede, este a acelora care vin doar să ia un salariu! Un poet remarca cândva: „Decât să te duci la teatru pentru bani, mai bine stai acasă!“. Cât de necesară ar fi o persoană care să iubească și să respecte acest valoros colectiv artistic!
I.J.: În contextul întrebării şi al răspunsului de la întrebarea anterioară: vorbiţi-mi despre demnitatea artistului în Craiova, oraş cu pretenţii de capitală culturală europeană.
M.S.: Nu mi-am imaginat vreodată, după condițiile academice din timpul conservatorului, că voi cânta, ca angajat al unei instituții muzicale, prin parcuri, uzine, piețe sau, mai nou, prin săli de sport sau restaurante, fără respectarea măcar a condițiilor acustice corecte. Nu mi-am imaginat că statul va supune instituțiile artistice principiului autofinanțării sau, mai nou, să reducă din salariile și așa destul de mici ale artiștilor. Despre ce demnitate poate fi vorba când condițiile existente ne inoculeaza mentalitatea de amatori?
În ultima vreme, Filarmonica „Oltenia“ a beneficiat de o susținere destul de puternică, iar acest lucru ar trebui să se vadă în viitor. Craiova ar putea emite pretenții de capitală culturală europeană, dar unde sunt acei visători care vor să lupte pentru această cauză?
