4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCererea României de prelungire a PNDR 2007-2013, aprobată de 16 state UE

Cererea României de prelungire a PNDR 2007-2013, aprobată de 16 state UE

(Foto: rtv.net)
(Foto: rtv.net)

Propunerea ministrului român al Agriculturii, Daniel Constantin, de prelungire cu şase luni a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 a fost aprobată de 16 state membre ale Uniunii Europene, informează Mediafax.ro. Comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Phil Hogan, a explicat că procedura legislativă nu ar permite Comisiei Europene modificarea actelor juridice europene şi că ar fi nevoie de acceptul Consiliului şi Parlamentului European.

Propunerea lui Constantin a fost făcută cu ocazia reunirii Consiliului Agricultură şi Pescuit de la Luxembourg. Oficialul român susţinea, luni, că printr-o eventuală prelungire cu şase luni a PNDR, România va mai putea atrage 400 de milioane de euro din fonduri europene.

În cadrul reuniunii de la Luxembourg s-a ajuns la un acord general pentru regulamentul privind producţia ecologică şi etichetarea produselor ecologice necesare pentru a fi demarate negocierile cu Parlamentul European. Alte subiecte de pe agenda reuniunii au fost prezentarea de către Comisia Europeană a rapoartelor privind indicarea obligatorie a ţării de origine sau a locului de provenienţă a laptelui, altor tipuri de carne decât cea de vită, porc, oaie, capră şi de pasăre şi a alimentelor neprelucrate, a alimentului dintr-un singur ingredient şi a ingredientelor care reprezintă peste 50% dintr-un aliment.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS