Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat astăzi că numărul cercetătorilor români care vor putea lucra la Organizaţia Europeană pentru Cercetare Nucleară (CERN), în Elveţia, creşte la 500, după admiterea României ca stat membru cu drepturi depline în organizaţie, informează Mediafax.ro. Până acum, doar 100 de cercetători români puteau activa în cadrul Organizaţiei CERN. „Această schimbare de calitate are implicaţii foarte importante, deoarece numărul cercetătorilor români care vor putea participa la proiectele CERN creşte de la maximum 100 la maximum 500 şi, de asemenea, cuantumul finanţărilor care pot fi atrase pentru cercetarea românească în domeniul nuclear este mult mai importantă prin acest organism CERN”, a explicat ministrul Educaţiei.
Rectorul Universităţii Politehnica Bucureşti, Mihnea Costoiu, a spus că România participă la CERN cu 8,1 milioane de franci elveţieni. El a precizat că România participă la preluarea de contracte la CERN prin 39 de firme localizate în ţară, dintre care 12 firme româneşti, şi este beneficiar de comenzi în valoare de 2,35 milioane de franci elveţieni din partea organizaţiei. Şeful delegaţiei României la sesiunea 176-a a CERN, senatorul Ecaterina Andronescu, a afirmat că la acest obiectiv – integrarea României ca membru cu drepturi depline – au contribuit toate guvernele.
La rândul său, academicianul Nicolae Zamfir, preşedintele Institutului Naţional pentru Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, a spus că apartenenţa „la acest grup de 20 de ţări ale lumii” înseamnă o recunoaştere a contribuţiei ştiinţifice, dar şi avantajul de a asigura stabilitatea în cercetările din domeniul particulelor elementare.
În urma acceptării României ca membru cu drepturi depline în CERN, Guvernul trebuie să pregătească un proiect de lege de ratificare, ce ar urma să fie adoptat de Parlament în viitoarea sesiune.