Cel puțin cinci persoane au fost ucise, iar alte 15 rănite într-un atentat sinucigaș cu mașină capcană comis vineri la Derna, un oraș din estul Libiei, a anunțat agenția libiană de presă Lana, citată de AFP, potrivit Agerpres.
„De asemenea, 15 persoane au fost rănite, printre care femei și copii”, a adăugat agenția, care a citat surse locale și medicale de la Derna.
Atentatul a avut loc după o serie de ciocniri armate între milițiile care controlează Derna și luptători ai grupării jihadiste Statul Islamic, care a cucerit zone întinse din Siria și Irak.
În prezent, în țară sunt două guverne și două parlamente rivale, iar puternice miliții înarmate își dispută controlul asupra teritoriului și bogățiilor petroliere.