4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAnvelopele second hand, verificate de ANPC

Anvelopele second hand, verificate de ANPC

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a efectuat săptămâna trecută un control tematic de vânzare a anvelopelor second -hand, în urma căruia a oprit definitiv de la comercializare 3.234 de anvelope care erau păstrate sub cerul liber, neferite de razele soarelui şi intemperii atmosferice, având că efect deprecierea calităţii acestora sau anvelope care prezentau uzură neuniformă pronunţată şi adâncimea profilului principal sub limita admisă de 2 mm.

ANPC sfătuieşte consumatorii să refuze anvelopele second hand care au deteriorări şi uzură neuniformă pronunţată (tăieturi profunde, crăpături) sau care nu au vizibile informaţiile de baza conţinute pe peretele lateral (flancul) al anvelopei: lăţimea secţiunii anvelopei în mm, construcţia anvelopei diametrul jantei şi data de fabricaţie (săptămâna, anul), abateri regăsite şi în urmă controlului tematic.

Au fost controlaţi 289 operatori economici, dintre care la un număr de 192 operatori economici (64,4%) au fost constatate abateri.

Măsuri dispuse
● oprirea temporară de la comercializare a 2.772 anvelope second hand
● oprirea definitivă de la comercializare a 3.234 anvelope second hand
● aplicarea de 205 sancţiuni contravenţionale, dintre care 88 amenzi în valoare de 255.300 de lei şi 117 avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Cu ocazia controlului s-au verificat, în principal, următoarele aspecte:
1. Legalitatea funcţionarii operatorului economic
● lipsa autorizaţiei de funcţionare- jud. Gorj, Timiş, Cluj, Ilfov şi Mun. Bucureşti
● neafişare denumire operator economic – jud. Călăraşi, Olt, Giurgiu, Iaşi, Botoşani, Arad, Cluj, Ilfov.
● neafişare cod unic de înregistrare – jud. Olt, Giurgiu, Teleorman.
● neafişare orar de funcţionare -jud. Suceava, Mehedinţi, Botoşani.
2. Abateri privind defecte de natură fizică
● anvelope cu tăieturi profunde, crăpături – jud. Suceava
● anvelope cu deteriorări şi uzură neuniformă pronunţată- jud. Vaslui
● nu sunt vizibile informaţiile de baza conţinute pe peretele lateral (flancul) al anvelopei:
– lăţimea secţiunii anvelopei în mm – jud. Călăraşi
– construcţia anvelopei (R=radială)
– diametrul jantei;
● dată de fabricaţie (săptămâna, anul)-jud. Vaslui, Vâlcea, Dolj, Maramureş.
3. Alte abateri:
● lipsa certificat de garanţie- jud. Bacău, Mehedinţi, Prahova, Albă, Maramureş, Bihor.

● neafisare preţ- jud. Vaslui, Bacău, Suceava, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Olt, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Telelorman, Galaţi, Vrancea, Botoşani, Hunedoara, Albă, Bucureşti.

4. Au fost oprite definitiv de la comercializare 3.234 anvelope second- hand

●3.200 bucăţi anvelope auto second- hand- jud. Ilfov. Operatorul economic nu respectă condiţiile tehnice stabilite de producătorii anvelopelor în sensul în careacestea erau păstrate sub cerul liber, neferite de razele soarelui şi intemperii atmosferice, având că efect deprecierea calităţii acestora.
●24 bucăţi anvelope auto second- hand- jud. Neamţ. Anvelopele comercializate prezentau uzură neuniformă pronunţată şi adâncimea profilului principal sub limita admisă de 2 mm.
●10 bucăţi anvelope auto second- hand- jud. Mureş. Anvelopele comercializate prezentau uzură neuniformă pronunţată.

Sfaturi pentru consumatori la achiziţia anvelopelor second hand:
1. să nu prezinte tăieturi profunde, crăpături, deteriorări, uzură neuniformă pronunţată;
2. adâncimea profilului principal (zona centrală de ¾ din lăţimea benzii de rulare) să fie minim 2 mm pentru anvelope cu diametrul sub 20 inch sau minim 4 mm pentru anvelope cu diametrul peste 20 inch, atât pentru anvelopa de vara cât şi pentru anvelopa de iarnă;
3. informaţiile de baza conţinute pe peretele lateral (flancul) anvelopei referitoare la marcajele producătorului să fie vizibile:
● lăţimea secţiunii anvelopei în mm;
●construcţia anvelopei (R=radială)
●diametrul jantei în inch;
●dată de fabricaţie (săptămâna, anul);
●denumirea comercială.
●caracteristici de iarnă (simbolul de iarnă „M+S” sau „M.S” sau „M&S”)
Informaţia este inscripţionată cu litere pe peretele lateral (flancul) al anvelopei.
4. acordarea garanţiei de conformitate de minim 1 an la anvelopele second.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS