Autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 7,5 tone nu vor mai putea, începând cu data de 15 iulie, să iasă din țară tranzitând orașul Nădlac și respectiv vechiul Punct de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac, fiind obligate să folosească noul PTF Nădlac II – Csanadpalota (Ungaria). Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), această modificare a apărut în urma inaugurării noului Punct de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota și respectiv interconectării autostrăzii (A1) Arad – Nădlac cu autostrada M43 Csanadpalota – Mako. „Sunt exceptate de la această dispoziție vehiculele grele ce transportă mărfuri ce trebuie supuse controlului fitosanitar și veterinar, control care poate fi realizat doar în vechiul PTF Nădlac și respectiv autocamioanele care transportă mărfuri periculoase”, precizează reprezentanții CNADNR într-un comunicat citat de Agerpres.
Oficiali din cadrul Ministerului Dezvoltării din Ungaria au comunicat că pe porțiunea de autostradă inaugurată sâmbătă Mako – Csanadpalota (M43) se va putea circula, până la finalul anului 2015, fără achitarea unei taxe.