6.8 C
Craiova
luni, 3 martie, 2025
Știri de ultima orăActualitateMinisterul de Finanţe: Dispare obligaţia de folosire a ştampilei

Ministerul de Finanţe: Dispare obligaţia de folosire a ştampilei

Persoanele fizice și persoanele juridice de drept privat nu vor mai fi obligate să folosească ştampila, potrivit unui proiect publicat de Ministerul de Finanţe. Modificarea înseamnă debirocratizarea și simplificarea tranzacțiilor.

”S-a reglementat eliminarea obligativităţii aplicării ştampilei atât a declaraţiilor, cererilor şi altor documentele depuse de către persoane fizice, persoane juridice de drept privat aşa cum sunt definite în Codul civil, precum şi de către entităţile fără personalitate juridică la instituţii sau autorităţi publice cât şi a documentelor sau altor înscrisuri emise între aceste entităţi sau persoane. În schimb, regula nu se aplică persoanelor juridice de drept public care vor aplica ştampila pe documentele emise de către acestea, conform regulilor aplicabile în prezent”, se arată în nota de fundamentare.

Ordonanța urmează să fie aprobată și publicată în Monitorul Oficial.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS