Weekendul trecut a fost cel mai aglomerat din acest an pe litoral, iar cei 130.000 de turiști au lăsat aproape 12 milioane de euro (peste 50 de miloane lei) comercianților și hotelierilor de la Marea Neagră, potrivit realitatea.net.
Numărul celor care s-au aflat la mare, la sfârşitul săptămânii trecute, a fost cu 15% mai mare decât în aceeși perioadă din anul trecut. Aceştia au cheltuit pe cazare, mâncare și distracție aproape 12 milioane de euro, potrivit unui studiu al Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). „Numărul turiștilor a crescut semnificativ din aceste zile pentru că s-au terminat examenele în sistemul de învățământ, a început vacanța, iar vremea pe litoral se anunță foarte frumoasă. Începem de-abia de acum să spunem că a venit vacanța mare”, a declarat Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Numărul de turiști înregistrați oficial în weekendul 18-19 iulie în stațiunile românești de la malul mării a fost în creștere cu 35% față de weekendul precedent. Dintr-un studiu al FPTR, realizat pe baza observațiilor hotelierilor de la mare, cei peste 130.000 de turişti prezenţi în staţiunile de pe litoral au cheltuit în weekend pe mâncare mai mult de 11,7 milioane de euro, în condiţiile în care fiecare persoană alocă în medie 90 de euro pentru două zile pe cazare, mancare si distractie. Doar pe mâncare, cheltuielile au ajuns la 4,1 milioane de euro pe weekend, cazarea a costat, în total, 4,6 milioane de euro, iar pentru distracție turiștii au alocat 2,8 milioane de euro, în total.
„Văzute global, aceste sume par mari, însă nu este deloc așa. Practic, un turist cheltuiește, în medie, la mare, 45 de euro pe zi pe cazare, mâncare și distracție, ceea ce arată că litoralul românesc rămâne, pentru români, cea mai ieftină opțiune pentru vacanța de vară”, a mai declarat Dragoș Răducan.
Pe litoralul românesc ajung în fiecare an în jur de 1,9-2 milioane de turiști, dintre care doar 1-2% sunt străini.