Un sistem fix de detectare a materialelor nucleare și radioactive a fost plasat, miercuri, la Punctul de Trecere a Frontierei de la Aeroportul Internațional Henri Coandă București, zona Cargo, informează b1.ro. La evenimentul de inaugurare, care a avut loc la Otopeni, au participat viceprim-ministru pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea și însărcinatul cu afaceri ad-interim al SUA, domnul Duane Butcher, precum și reprezentanți ai Departamentului de Energie al Statelor Unite ale Americii și ai Poliției de Frontieră Române.
Un exercițiu demonstrativ a avut loc după inaugurare. Exercițiu a constat în detectarea cu ajutorul sistemului a unei mașini cu material radioactiv în ea. Întregul sistem a costat 20 de milioane de dolari și a fost implementat cu ajutorul SUA.