Administraţia Naţională de Meteorlogie a anunţat că vremea se va menţine caniculară duminciă în Oltenia, Muntenia, precum şi în cea mai mare parte a Moldovei şi Dobrogei. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Codul portocaliu se instituie, duminică, pentru judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Galaţi, Vaslui, precum şi în zona de câmpie a judeţelor Bacău, Vrancea şi Buzău.
Temperaturile maxime vor fi de 38-39 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În regiunile vestice, nordice şi centrale instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar temperaturile vor scădea. Valul de căldură va persista în următoarele zile în regiunile sudice şi estice.