Organizatorii celei de-a treia ediţii a Concursului Naţional de Dramaturgie Yorick au anunţat că înscrierile în competiţie se fac până la data de 31 august. Potrivit unui comunicat remis Mediafax, ediţia din acest an a competiţiei este organizată în memoria lui Valentin Nicolau, care anul trecut a făcut parte din juriul concursului. Juriul ediţiei din acest an este format din regizorul Victor Ioan Frunză, actorul George Ivaşcu, actorul George Costin, criticul de teatru Monica Andronescu şi redactorul-şef al editurii Nemira, Dana Ionescu.
Tema şi dimensiunile pentru piesele care pot concura sunt la alegere. Competiţia se va finaliza cu o Gală a Dramaturgiei Româneşti, care se va desfăşura în luna septembrie, la care vor fi oferite trei premii în bani. De asemenea, Premiul Yorick pentru cea mai bună piesă a anului va consta într-un spectacol-lectură şi în publicarea textului în volum. Până la 31 august, autorii sunt aşteptaţi să trimită piesele de pe o adresă de e-mail care să nu le dezvăluie adevărata identitate, la adresa [email protected], într-un exemplar nesemnat, cu un motto scurt pe pagina de titlu, care va servi apoi drept element de identificare a autorului. Organizatorii au precizat că nu se pot înscrie la concurs dramatizări, piese publicate sau reprezentate. Juriul va anunţa piesa câştigătoare pe 15 septembrie.
Anul trecut, la concurs s-au înscris peste 70 de manuscrise, iar piesa câştigătoare a fost cea cu titlul „Morcovii sunt întotdeauna opţionali”.