4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCFR Călători ar putea rezilia contractul cu firma care face curăţenie în trenuri

CFR Călători ar putea rezilia contractul cu firma care face curăţenie în trenuri

 

vagoane CFR

CFR Călători ar putea rezilia contractul cu firma care asigură serviciul de salubrizare în trenuri, transmit jurnaliştii de la Telegraf Online. Măsura ar putea fi aplicată după ce, în urma unui control, au fost descoperite nereguli în activitatea de salubrizare şi igienizare.

Potrivit unui comunicat, conducerea CFR Călători a efectuat o acţiune de verificare şi control în ceea ce priveşte activitatea personalului feroviar şi condiţiile de călătorie din trenuri, în intervalul orar 11:00 – 12:30, fiind verificate trenurile IR 1645 Bucureşti Nord – Târgu Jiu, IR 1663 Bucureşti Nord – Iaşi, R 9003 Bucureşti Nord – Craiova şi IR 1892 Craiova – Bucureşti Nord. „S-au depistat activităţi ilegale de comerţ şi nereguli în activitatea de salubrizare şi igienizare. Drept urmare, firma care realizează serviciul de salubrizare printr-un contract adjudecat cu respectarea prevederilor OUG 34/2006 va fi notificată, cum a mai fost şi cu alte ocazii, pentru remedierea aspectelor legate de dotarea grupurilor sanitare, curăţenie etc. CFR Călători ia în calcul şi posibilitatea rezilierii contractului dacă nu vor fi îndeplinite condiţiile contractuale”, se arată în comunicatul citat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS