4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGrecia: Bursa din Atena, pe plus pentru prima dată după cinci săptămâni

Grecia: Bursa din Atena, pe plus pentru prima dată după cinci săptămâni

(Foto: rtv.net)
(Foto: rtv.net)

Bursa din Atena, care în această săptămână a avut doar pierderi, a fost astăzi pentru prima dată pe plus, după o pauză de cinci săptămâni, scriu jurnaliştii de la Agenţia de presă Radio România. Acțiunile băncilor, care în ultimele trei zile au pierdut 63,81% din valoare, au crescut astăzi în medie cu 3%. De dimineaţă, la deschidere, principalul indice bursier de la Atena a crescut cu 1,34 %, după ce a pierdut luni 16,23%, marți 1,22%, şi miercuri 2,53 % din valoare. În total în această săptămână indicele principal al bursei din Atena a pierdut aproape o cincime din valoare, respectiv 19,53 %.

Bursa de la Atena a fost închisă la 29 iunie, când a ajuns la apogeu criza datoriilor, şi a fost introdus controlul de capital pentru a se preveni un colaps al sistemului bancar din Grecia. Între timp băncile au fost deschise, dar s-a păstrat limita de retragere a banilor. Între timp, Guvernul grec a început negocierile cu creditorii internaționali cu privire la al treilea pachet de ajutor în valoare de aproximativ 85 de miliarde de euro în următorii trei ani. Negocierile trebuie să fie finalizate până la 20 august, atunci când este scadentă plata unei datorii mari către Banca Centrală Europeană de 3,2 miliarde de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS