19 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarocanul Ayoub El-Khazzani, identificat de poliţia franceză ca autor al atacului din trenul Thalys

Marocanul Ayoub El-Khazzani, identificat de poliţia franceză ca autor al atacului din trenul Thalys

Bărbatul care a încercat să deschidă focul la bordul unui tren Thalys pe ruta Amsterdam-Paris vineri seara, dar care a fost imobilizat de pasageri, a fost identificat sâmbătă de poliţie ca fiind Ayoub El-Khazzani, un marocan în vârstă de 26 de ani, potrivit unui oficial, relatează AP online, citată de Mediafax.

Ministrul francez de Interne Bernard Cazeneuve a declarat anterior, sâmbătă, că autorităţile spaniole au alertat serviciile franceze de informaţii în legătură cu El-Khazzani, în februarie 2014, pe care l-au prezentat ca „făcând parte dintr-o mişcare islamistă radicală”, iar francezii i-au introdus numele pe o listă de supraveghere.

El-Khazzani a fost identificat cu ajutorul amprentelor digitale, a precizat acest oficial apropiat de anchetă, care a insistat să nu fie identificat, având în vedere că investigaţiile sunt în curs.

Aceeaşi sursă a declarat că francezii l-au depistat pe El-Khazzani la Berlin, pe 10 mai, în timp ce se îndrepta către Turcia, şi i-au informat pe colegii lor spanioli.

Spaniolii le-au răspuns pe 21 mai, anunţând că tânărul nu mai locuia în Spania, ci în Belgia, potrivit oficialului francez.

Există o dicrepanţa între versiunile oficialilor francezi şi spanioli, notează AP. Un funcţionar care are legături cu unitatea antiteroristă spaniolă a declarat că suspectul a trăit în Spania până în 2014, după care s-a mutat în Franţa, apoi a călătorit în Siria, iar ulterior s-a întors în Franţa. Cazeneuve a declarat că El-Khazzani a locuit în Belgia în 2015 şi nu a menţionat că acesta ar fi fost rezident în Franţa.

Tot sâmbătă seara, anterior, preşedintele american Barack Obama i-a sunat pe Spencer Stone, din cadrul Forţelor americane aeriene (USAF), Aleksander Skarlatos, un specialist din cadrul Gărzii Naţionale, şi pe Anthony Sadler pentru a-i felicita pentru curajul lor şi modul rapid în care acţionat la bordul trenului.

Obama şi-a exprimat recunoştinţa faţă de faptele eroice ale celor trei, care au prevenit o tragedie, a declarat Eric Schultz, adjunctul secretarului principal de presă al preşedinţiei.

Şeful statului american i-a urat lui Stone o însănătoşire grabnică şi i-a transmis cât de mândri sunt americanii de curajul lor extraordinar.

Spencer Stone, lăudat ca un erou american pentru rolul pe care l-a jucat în imobilizarea atacatorului, în tren, a fost externat sâmbătă seara de la spitalul din Lille în care a primit îngrijiri pentru o rană la mână. El a ieşit din spital, a salutat publicul cu mâna şi a intrat într-un vehicul cu număr de corp dplomatic.

Stone, din cadrul USAF, a fost felicitat pentru că a ajutat un pasager, cu dublă cetăţenie franceză şi americană, rănit prin împuşcare. Pasagerul, un profesor care locuieşte în zona pariziană, a fost internat la alt spital din Lille.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS