4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePreşedintele Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii români acreditaţi în străinătate

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu ambasadorii români acreditaţi în străinătate

(Foto: invectiva.ro)
(Foto: invectiva.ro)

Președintele Klaus Iohannis va avea astăzi, începând cu ora 12:00, la Palatul Cotroceni, întrevederi cu şefii misiunilor diplomatice ale României în străinătate, cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române, a anunţat Administrația Prezidențială. De asemenea, în programul de astăzi al șefului statului sunt programate întâlniri cu ministrul de Externe iordanian, Nasser Judeh – la ora 15:15, și cu cel norvegian, Borge Brende – la ora 16:45. Seria întâlnirilor președintelui Iohannis cu miniștrii de Externe prezenți la reuniunea șefilor misiunilor diplomatice ale României în străinătate a început de ieri, când șeful statului a avut întrevederi cu reprezentantul Poloniei, Grzegorz Schetyna, și cu cel al Slovaciei, Miroslav Lajcak.

Reuniunea Anuală a Diplomației Române (RADR) se desfășoară la București de marți până vineri. Tema din acest an a evenimentului este „România și provocările de securitate la limitele spațiului european și euro-atlantic. Riscuri, oportunități și acțiune diplomatică”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS