Poliția austriacă a anunțat reținerea și arestarea a șapte bărbați din Craiova, suspectați de comiterea mai multor jafuri violente în Austria, Elveția și Germania, în urma cărora un bărbat de 72 de ani a murit.
Potrivit cotidianului Abendzeitung München, cei șapte membri ai bandei sunt rude și sunt originari din Craiova. „Bărbații au vârste cuprinse între 21 și 52 de ani și sunt rude“, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Niederösterreich.
Potrivit anchetatorilor, citați de publicații din Germania și Austria, începând cu luna iunie, cei șapte suspecți au comis o serie de spargeri în Austria, Elveția și Germania.
Abendzeitung München scrie că seria de jafuri ar fi început la sfârșitul lunii iunie în Allan, Niederösterreich, iar ultimul jaf comis ar fi fost pe 6 septembrie, cu puțin timp înainte de arestarea celor șapte români.
Prima din seria de spargeri a fost dată de patru barbați mascați, pe 28 iunie, în Alland din Districtul Baden, Austria, în casa unui bărbat de 72 de ani, căruia i-au provocat multiple fracturi faciale și i-au rupt mai multe coaste. După ce l-au bătut pe proprietar, agresorii l-au închis împreună cu soția sa în dormitor și au sustras 2.000 de euro și bijuterii. Mai târziu, soția bărbatului a reușit să sară pe fereastră și să ceară ajutor.
După 20 de zile, pe 18 iulie, în Puchberg am Schneeberg, Districtul Neunkirchen, Austria, cei patru suspecți au intrat în casa unui bărbat de 69 de ani, pe care l-au lovit cu pumnii și l-au amenințat cu un cuțit de bucătărie. Soția bărbatului a simulat o criză de epilepsie, iar agresorii s-au speriat și au fugit. După acest jaf, suspecții au plecat în România, însă pe 26 august, cinci dintre ei au comis a treia spargere, în Strengberg, Districtul Amstetten. De data aceasta, victima a fost o femeie de 72 de ani pe care au bătut o cu o bâtă de lemn și pe care, ulterior, au încercat să o sufoce. Câteva zile mai târziu, pe 31 august 2015, a urmat altă spargere, victimă fiind o femeie de 58 de ani, cu dizabilități psihice, și mama acesteia, în vârstă de 83 de ani. Cele două au fost bătute cu cruzime pentru suma de 30 de euro, mai scrie presa din Austria.
Pensionar german, ucis în urma unui jaf
Pe 3 septembrie, suspecții au ajuns în cantonul elvețian Zürich, unde au dat o nouă spargere. Au intrat în casa unei pensionare de 78 de ani, pe care au și violat-o și au legat-o de un scaun, amenințând-o cu moartea. Bărbații au plecat din casa victimei cu câțiva franci și trei monede de aur.
Două zile mai târziu, pe 5 septembrie, suspecții erau în Germania, în apropiere de München. Au intrat într-o locuință de pe marginea Lacului Starnberger și au bătut un pensionar de 72 de ani și pe soția acestuia. După aceea, agresorii i-au închis pe cei doi bătrâni într-o încăpere mică, fără ferestre. Victimele au fost găsite abia două zile mai târziu, de către băiatul care livra ziarele. Bărbatul de 72 de ani era deja mort, iar femeia a trebuit să reziste în tot acest timp lângă cadavrul soțului său, mai scrie presa din Austria.
Potrivit presei germane, în toate jafurile, victime au fost persoane în vârstă, lipsite de apărare, care erau amenințate, bătute și maltratate.
Pe numele celor șapte suspecți au fost emise mandate de arestare, aceștia urmând să fie transferați în Germania. Conform poliției austriece, probele în cazul bandei de jefuitori sunt solide, iar victimele i-au identificat „parțial“ pe autori.
„Unul dintre români a depus o mărturie parțială în arest, confirmând că a luat parte la jaful cu final tragic într-o locuință de pe marginea Lacului Starnberger“, au declarat reprezentanții poliției pentru osterreich.at.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj, autoritățile din Austria nu au informat până în prezent Inspectoratul despre reținerea celor șapte suspecți din Craiova.