Viitorul Cod Fiscal pare – cel puţin la o primă evaluare – mai exigent decât actuala legislaţie fiscală în ceea ce priveşte stabilirea rezidenţei fiscale a persoanele fizice din România, care se deplasează în străinătate pentru o perioadă mai mare de șase luni. Astfel, se reglementează situaţiile de impozitare pentru un cetăţean român care, deşi are domiciliul în ţară, acesta locuieşte de facto şi realizează venituri în alte state. La fel de importantă este şi situaţia persoanelor străine care sosesc în România şi îndeplinesc condiţiile de asimilare a rezidenţei fiscale în ţară noastră.
Desigur, se impune stabilirea unei rezidenţe fiscale a unei persoane fizice pentru a stabili cărui stat îi revine dreptul legitim de încasare a impozitelor aferente veniturilor realizate de o persoană fizică. Din această perspectivă, este chiar în interesul persoanei fizice să-şi stabilească cu certitudine ţara de rezidenţă fiscală. Cel puţin la nivel de doctrină, o persoană fizică nu poate să fie rezidentă fiscal – pe parcursul unui an fiscal – decât într-un singur stat, excepţiile în acest sens fiind generate de situaţia în care statele nu se pun de acord asupra stabilirii rezidenţei fiscale a unei persoane şi urmează proceduri de mediere.
Când este rezidentă fiscal o persoană fizică în România, conform viitorului Cod Fiscal, ce va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016?
Este considerată persoană fizică rezidentă fiscal în România orice persoană fizică – indiferent de cetăţenia pe care o are – care îndeplineşte cel puţin una dintre următoarele condiţii:
a) are domiciliul în România;
b) centrul intereselor vitale ale persoanei este amplasat în România;
c) este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat;
d) este cetăţean român care lucrează în străinătate, că funcţionar sau angajat al României într-un stat străin.
Noi obligaţii de înregistrare fiscală la ANAF, reglementate chiar de Codul Fiscal
Pentru urmărirea acestor situaţii – şi, mai ales, pentru stabilirea modului de impozitare a veniturilor realizate de aceste persoane – sunt introduse la art. 59 alin. (4) – (7) din Legea nr. 277/2015 noul Cod Fiscal, mai multe reguli de impozitare. În acest sens, persoanele fizice trebuie să depună la autoritatea fiscală competentă declaraţii fiscale privind stabilirea rezidenţei fiscale în România sau renunţarea la rezidenţă fiscală în România.
Să analizăm în concret textul normativ:
Persoana fizică nerezidentă, care a îndeplinit pe perioada şederii în România condiţiile de rezidenţă potrivit art. 7 pct. 28 lit. b) sau c)… (are centrul intereselor vitale în România sau este prezent în ţară mai mult de 183 zile într-un an), va fi considerată rezidentă în România până la data la care persoană fizică părăseşte România. Această persoană are obligaţia completării şi depunerii (la autoritatea fiscală competentă din România) a formularului prevăzut la art. 230 alin. (7), în termen de 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, şi nu va mai face dovada schimbării rezidenţei fiscale într-un alt stat.
Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, până la data schimbării rezidenţei sale fiscale. Această persoană are obligaţia completării şi depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 230 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, şi va face dovada schimbării rezidenţei fiscale într-un alt stat.
Rezidenţii statelor cu care România are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri trebuie să îşi dovedească rezidența fiscală printr-un certificat de rezidenţă emis de către autoritatea fiscală competentă din statul străin sau printr-un alt document eliberat de către o altă autoritate decât cea fiscală, care are atribuţii în domeniul certificării rezidenţei conform legislaţiei interne a acelui stat. Acest certificat/document este valabil pentru anul/anii pentru care este emis.
Persoana fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, care dovedeşte schimbarea rezidenţei într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, este obligată în continuare la plata impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, atât din România, cât şi din afara României, pentru anul calendaristic în care are loc schimbarea rezidenţei, precum şi în următorii trei ani calendaristici. Această persoană are obligaţia completării şi depunerii la autoritatea competentă din România a formularului prevăzut la art. 230 alin. (7), cu 30 de zile înaintea plecării din România pentru o perioadă sau mai multe perioade de şedere în străinătate care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive.
Notă: Formularul indicat la art. 230 alin. (7) din noul Cod Fiscal – Machetele Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România şi Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la plecarea din România se stabilesc prin norme. Această procedură este valabilă şi aplicabilă şi în prezent şi este reglementată de Ordinul nr. 74 / 2012 privind stabilirea rezidenţei fiscale a unei persoanei fizice.
În loc de concluzie: Nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. Dacă va aflaţi în una din situaţiile descrise anterior, e necesar să deţineţi documentele justificative, pentru a evita astfel riscurile recalificării fiscale a rezidenţei fiscale.
Hotnews.ro – Consultanţi fiscal Adrian Benta şi Dragoş Patroi
