4 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMarinarii militari români se antrenează săptămâna viitoare alături de aliaţii din NATO

Marinarii militari români se antrenează săptămâna viitoare alături de aliaţii din NATO

Două nave militare româneşti şi două avioane MiG 21 LanceR ale Forţelor Aeriene Române participă, săptămâna viitoare, alături de nave şi militari din SUA, Bulgaria şi Ucraina, în Marea Neagră, la exerciţii ce se înscriu în Programul privind sprijinul acordat de SUA aliaţilor NATO din estul Europei, informează Mediafax. Exerciţiile vor avea loc în perioada 12 – 15 octombrie, în apele internaţionale ale Mării Negre, alături de marinarii militari români urmând să participe militari din forţele navale ale Bulgariei, SUA şi ale Ucrainei.

Din partea României, la antrenamente vor participa fregata Regina Maria, care va avea la bord un elicopter Puma Naval şi o grupă de Forţe pentru Operaţii Speciale, corveta Contraamiral Horia Macellariu, iar pentru sprijinul secvenţelor de luptă antiaeriană şi luptă la suprafaţă, Forţele Aeriene Române participă cu două aeronave MiG 21 LanceR. Forţele Navale ale SUA sunt reprezentate de distrugătorul USS Porter şi un avion de patrulare maritim P-3C Orion, Forţele Navale Ucrainene de fregata Hetman Sahaydachniy, iar Forţele Navale Bulgare de fregata Verni.

„Exerciţiile se înscriu în Programul privind sprijinul acordat de SUA aliaţilor şi partenerilor NATO din estul Europei European Reassurance Initiative (ERI) şi fac parte din Operaţia Atlantic Resolve South / Black Sea Resolve Events (OARS/BSRE)”, se precizează într-un comunicat al Forţelor Navale Române.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS