După 45 de ani petrecuți pe scena Teatrului Național din Craiova, actrița Leni Pințea-Homeag a părăsit supărată Cetatea Băniei și s-a retras pe pământurile natale, la Moieciu de Jos, ctitorind aici o Biserică din lemn cu hramul „Sfinților Împărați Constantin și Elena“ și un schit-muzeu, unde locuiește în prezent. Conjunctura plecării din Craiova, pe neaşteptate, a actriţei și povestea ctitoririi schitului de la Moieciu de Jos sunt consemnate cu talent de scriitor de Leni Pințea-Homeag în cartea apărută zilele trecute la Editura Arhiepiscopiei Sibiului sub titlul „Nu am ctitorit o biserică, am trăit-o!“, cu un cuvânt înainte (binecuvântare) al ÎPS dr. Laurențiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
În 2013, Senatul UNITER a răsplătit-o pe actrița Leni Pințea-Homeag cu Premiul de excelență pentru întreaga activitate. Înainte de ridicarea premiului, marea tragediană declara pentru GdS: „Pentru mine, fiecare diplomă pe care am primit-o în timpul activităţii mele artistice a fost o bucurie, un stimulent pentru ceea ce avea să urmeze. Distincţiile mă obligau întotdeauna la şi mai mult, la şi mai bine. Cred, însă, că cele mai valoroase diplome sunt acelea care sunt oferite după ani în care tu nu ai mai profesat, cum e cazul meu cu acest premiu UNITER 2013. Faptul că oamenii de teatru te ţin minte şi te recunosc după zece ani, 20 de ani, înseamnă că urmele, amprentele tale au fost adânci, nu s-au şters şi te readuc în memoria celor care te-au văzut şi apreciat… Mă bucur de premiul UNITER pentru că el vine după şapte ani de când cineva a pus punct carierei mele“.
Leni Pinţea a adăugat că această distincție e dedicată și „actorilor de la Teatrul Național din Craiova, care au constituit familia mea timp de 45 de ani“.
„Gloria e groapa meseriei“
În cartea amintită, „Nu am ctitorit o biserică, am trăit-o!“, Leni Pințea -Homeag are un capitol dedicat momentului în care a părăsit Teatrul Național din Craiova intitulat: „Vine o vreme când ești obligat să pui punct, deși ar trebui doar o virgulă…“, cu subtitlul: „Gloria e groapa meseriei“. Autoarea, cu talent scriitoricesc nebănuit, povestește în acest capitol motivul „divorțului“ de Craiova: „August – s-a deschis stagiunea la teatru (e vorba de august 2005, n.r.). Repetam în «Arthuro Ui», când regizorul piesei, Kincses Elemer, m-a luat deoparte și m-a întrebat dacă aș dori să joc în regia dumnealui rolul principal din «Vizita bătrânei doamne» de Durrenmatt. Încântată, i-am propus să discute cu Mircea Cornișteanu, directorul teatrului, care trebuia să aprobe proiectul. În așteptarea răspunsului, la repetiții, n-a fost greu să remarc evitările clare din partea regizorului Elemer de a discuta cu mine. Am intuit răspunsul negativ al directorului și starea delicată în care se afla regizorul. Am lăsat timpul să se aștearnă peste durere. Am început alte repetiții, cu altă piesă – «Therese Raquin», de Emil Zola. Regia era asigurată de Gisele Sallin, directoarea Teatrului «Des Osses» din Fribourg, Elveția. La o cafea, mi-a spus: Leni, aș vrea să montez spectacolul «Vizita bătrânei doamne» cu tine. Ce coincidență! Doi regizori, aproape în același timp, mă doreau în aceeași piesă. Sadismul vieții e fără margini. Cu un zâmbet amar, i-am propus și ei să discute cu directorul. N-am mai așteptat răspunsul, care, bineînțeles, n-a mai venit. După un an, Gisele s-a întors din nou la Craiova. Tot la o cafea. Mi-a povestit ce mult și-ar dori să pună la noi piesa «Mutter Courage», de Bertholdt Brecht. Era încântată de distribuția de aur pe care o avea în teatrul nostru. Nu a mai avut curajul să-mi spună că rolul principal mă viza. Dar eu știam asta. După o săptămână, a plecat cu aripile frânte. Păcat de ea, păcat de mine, păcat de teatru. Și, în această vâltoare de propuneri și refuzuri, am fost anunțată de director că, neavând ce să mai joc, el nu-mi poate justifica salariul – și așa de mizerie – și mi-a propus să stau acasă și să aștept, că voi fi chemată din nou în teatru… atunci când mă va dori un regizor în vreo piesă! În clipa aceea am simţit începutul sfârşitului (…) Nu mi-a venit să cred! (…) Bănuiam că activitatea mea, realizările artistice vor cântări suficient pentru a mă face să rămân «pe viaţă» în serviciul Teatrului Naţional, aşa cum au rămas majoritatea colegilor mei de vârstă din teatrul nostru şi din alte instituţii“.
Biserică la Moieciu pe pământul moştenit de la părinţi
Momentul de criză i-a marcat sufletul şi marea actriţă s-a întors în locul natal, la Moieciu de Jos, hotărând să facă, pe pământul părinţilor, o biserică şi o casă în care să se retragă. Pe lângă pământul pe care l-a moştenit de la părinţi, a mai cumpărat încă 2.000 mp de la fraţi şi apoi a început alergătura balcanică extrem de anevoiasă după aprobări, avize. Incredibil sau nu, preotul din Moieciu s-a opus proiectului doamnei Leni de a construi o biserică! Tenace, marea actriţă a revenit la Craiova, în audienţă la ÎPS Teofan, pe atunci Mitropolitul Olteniei, şi acesta a vorbit cu Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza, care a îmbrăţişat cu căldură proiectul… Leni Pinţea -Homeag explică decizia de construcţie a unei biserici în satul natal: „Acesta ar fi felul meu de a-I mulţumi Domnului pentru meseria care mi-a adus atâtea satisfacţii şi m-a plimbat, ocolind Pământul, ceea ce nu am visat în copilăria mea. Doamne, ce mult mi-ai dat, dacă oamenii mi-au luat atât… şi am rămas cu şi mai mult!“.
Pe 31 iulie 2006 s-a pus piatra de temelie a sfintei Biserici Ortodoxe cu hramul „Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena“, lăcaş de cult executat din lemn de o echipă de maramureşeni din satul Bârsana. Au urmat patru ani de muncă, în care Leni Pinţea a fost diriginte de şantier, achizitor de materiale, contabil şi, bineînţeles, finanţator unic… Dar ce n-a fost! Cu o putere de muncă nebănuită, Leni Pinţea declara: „Nu am făcut o biserică, ci am trăit-o. Totul pare coborât din Ceruri“. Cartea cuprinde o poveste care ar putea constitui scenariul pentru un film de succes. Leni Pinţea a fost declarată „Femeia anului“ 2008 de revista „Ioana“ din Bucureşti şi, din nou, pe 8 Martie 2009, de Primăria Craiova (primar: Antonie Solomon). Şi a venit momentul final: sfinţirea altarului bisericii în 21 mai 2010 de către ÎPS Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. În Hrisovul acestui moment se scrie, printre altele: „Biserica este construită din lemn, pe fundaţie de beton, în formă de navă, cu un turn ridicat pe pronaos. Pentru ridicarea ei s-a ostenit Doamna Leni Pinţea Homeag, întru pomenirea veşnică a părinţilor ei, Nicolae şi Maria“. Biserica şi casa-muzeu, în care doamna Leni locuieşte în prezent împreună cu două maici, Marta, stareţa schitului, şi Elefteria („Țin mult la ele, le iubesc și consider că sunt fetele mele“) au fost donate de ctitorul Leni Pințea Homeag Mitropoliei Ardealului.
„Phaedra – Leni Pinţea Homeag/ Sarah Bernardt de România“
Care sunt preocupările actuale ale ctitorului Leni Pinţea-Homeag? „Lucrez la un volum de amintiri din cariera mea teatrală, inedite, fără nici un fel de cenzură… Deja am scris vreo 300 de pagini!“. Cronicarul dramatic Dan Lupescu are în pregătire o carte intitulată: „Phaedra – Leni Pinţea Homeag/ Sarah Bernardt de România/Unica personalitate din România prezentă în Capsula Mileniului“, care va apărea, după toate probabilităţile, în prima parte a anului 2016. Cartea cuprinde, printre altele, un amplu interviu cu Leni Pinţea -Homeag, alte dialoguri despre „Phaedra“ României, citate din cronicile vremii din România și străinătate, un impresionant album foto etc.
