Cifrele producției industriale din Germania sunt neașteptat de slabe. Producția a scăzut cu 1,1% în septembrie, față de luna precedentă, în condiţiile în care analiştii se aşteptau la o creştere de 0,5%. Cifrele măsoară producția industrială şi mineră germană, scrie portalul de ştiri Business Insider.
Exporturile Germaniei au fost lovite puternic, în acest an, de încetinirea Chinei și de alte piețe în curs de dezvoltare. Pe de altă parte, economia Spaniei se reface după prăbuşirea imobiliară și criza datoriilor. Producția industrială spaniolă bate așteptările, fiind în creştere în luna septembrie cu 3,8% în ritm anual.