Protestele populare împotriva guvernului est-german, izbucnite în ianuarie 1989, l-au determinat pe liderul Erich Honecker să insiste: „Zidul va rezista 50 sau chiar 100 de ani!”. În septembrie Ungaria comunistă a ieşit oficial din Pactul de la Varşovia şi a deschis graniţele cu Austria, pentru est germani, creând prima breşă în Cortina de Fier şi mii de aşa zişi turişti est-germani au reuşit astfel să ajungă în Vest. Când, în 7 octombrie, liderul sovietic Mihai Gorbaciov a vizitat Berlinul de Est, a fost aclamat de mulţimi ca un eliberator, iar după doar câteva zile, sub presiunea populară, Honecker a demisionat. Protestele au continuat însă şi la 4 noiembrie au atins apogeul, jumătate de milion de oameni au ieşit pe străzile Berlinului pentru a cere schimbări democratice.
La 9 noiembrie 1989, în urma anunţului că se va putea călători în Vest, protestatarii au luat cu asalt punctele de trecere şi Poarta Brandenburg şi au început să facă breşe în zid. Până la miezul nopţii, mii de est-berlinezi au traversat în Vest, unindu-se într-o atmosferă de mare sărbătoare cu mulţimea din Berlinul Occidental. Distrugerea Zidului, tot atât de rapidă ca şi crearea sa, a fost celebrată de întreaga lume, a fost primul pas către reunificarea Germaniei, încheiată oficial pe 3 octombrie 1990, şi a marcat începutul căderii comunismului în Europa de Est.
Un demnitar comunist anunţa pe 9 noiembrie 1989 la o conferinţă de presă, complet accidental, noi reguli de călătorie în vest aplicabile imediat, iar jurnaliştii au difuzat prompt ştirea deschiderii graniţei. În aceeaşi zi, est-germanii au luat cu asalt Zidul Berlinului, care separase oraşul, familiile şi prietenii din cele două state germane şi fusese graniţa simbolică dintre democraţie şi comunism, timp de 28 de ani.
