Meteorologii anunţă că marţi, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă din an, în special în regiunile sudice, informează Mediafax.
Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 9…10 grade în Maramureş şi Transilvania şi 18 grade în Banat şi Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 12 grade. Cerul va avea înnorări în majoritatea zonelor şi va ploua local la munte, pe spaţii restrânse în nord şi centru şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi local în rest, în special în Oltenia şi nordul Moldovei. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor mai fi condiţii de ceaţă.
Miercuri, valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată din an, cu precădere în regiunile sudice. În jumătatea de nord a ţării, înnorările vor persista în cea mai mare parte a intervalului, însă doar pe arii restrânse, mai ales la munte, va ploua slab, în timp ce în restul teritoriului cerul va fi variabil şi ploile se vor semnala cu totul izolat. Vântul va prezenta intensificări în Dobrogea şi Moldova, precum şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 13…14 grade în centrul şi nordul extrem al teritoriului şi 20…21 de grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse între 5 şi 11 grade. În cursul nopţii, se va semnala ceaţă, local în regiunile sudice şi izolat în rest.