Agenţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decât cele obişnuite în a doua decadă a lunii noiembrie în aproape toată ţara, dar în special în regiunile vestice, informează Agenţia Naţională de Meteorologie.
Cerul va fi mai mult noros în nord, în centru şi în nord-est, unde pe arii restrânse va ploua slab. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime vor fi de la 8…10 grade local în Moldova, în estul Transilvaniei şi în nordul Dobrogei până la 18…19 grade în Banat; minimele termice se vor încadra între 2 şi 9 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane. În orele dimineţii, izolat vor fi condiţii de ceaţă.
Miercuri, vremea va fi caldă pentru această perioadă din an în toată ţara, astfel că se vor înregistra temperaturi maxime între 10 şi 20 de grade şi minime între 4 şi 10 grade. Cerul va fi temporar noros; va ploua pe arii extinse în Maramureş şi la munte, unde se pot cumula până la 15…20 l/mp, local în Crişana, Transilvania şi Moldova şi doar cu totul izolat în rest. În zona montană, la peste 1800 m altitudine, vor fi şi precipitaţii mixte. Vântul va sufla tare la munte, iar în celelalte zone va fi slab şi moderat, cu intensificări izolate, trecătoare.