4 C
Craiova
marți, 12 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitate Al doilea pilot al avionului militar rus doborât de Turcia, "recuperat" de "armata siriană"

Al doilea pilot al avionului militar rus doborât de Turcia, „recuperat” de „armata siriană”

Cel de-al doilea pilot al avionului militar rus doborât marți de Turcia a „fost recuperat” de către „armata siriană”, a declarat miercuri ambasadorul Rusiei în Franța, Aleksandr Orlov, citat de AFP, după ce o serie de informații anterioare indicau faptul că ambii piloți ar fi fost împușcați de rebeli în timp ce coborau la pământ după catapultare, scrie Agerpres.
El a „reușit să scape și, conform ultimelor informații, a fost recuperat de către armata siriană”, urmând să fie condus la ‘baza aeriană rusă’ din Hmeimim (provincia Latakia), a declarat Aleksandr Orlov, într-o intervenție la postul de radio francez Europe 1.
‘Când avionul a fost doborât, cei doi piloți s-au catapultat. Unul dintre ei a fost rănit în timpul coborârii cu parașuta, iar apoi a fost ucis cu sălbăticie la sol de către jihadiștii care erau în regiune’, a explicat Orlov.
Anterior, agențiile de presă internaționale relatau că primul pilot al avionului de vânătoare Su-24, doborât la frontiera turco-siriană de către un avion F-16 al aviației turce, a murit.
Statul Major al armatei ruse anunțase marți seara că unul dintre piloți a fost ucis cu focuri de armă la sol după căderea aparatului de zbor, fără nicio precizare cu privire la soarta celui de-al doilea pilot.
Moscova susține că avionul său nu a părăsit spațiul aerian al Siriei, așa cum afirmă Turcia, și a acuzat Ankara de complicitate cu jihadiștii Statului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS