Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale și reținerea, începând din această seară a cinci persoane, printre care şi unul dintre finanţatorii echipei de fotbal CSU Craiova.
Potrivit unui comunicat al DNA, cele cinci persoane reţinite sunt:
DIACOMATU SERGIU IONUŢ, la data faptei vicepreşedinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.), CONSTANTINOVICI RODICA și ALEXANDRU LĂCRĂMIOARA, membri în aceeași comisie, toți pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
ROTARU MIHAI, om de afaceri, beneficiar al despăgubirii, pentru infracțiunile de cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi
NEGURICI SERGIU, la data faptei evaluator A.N.E.V.A.R., pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
În ordonanțele de reţinere se arată că, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
La data de 17.06.2010, inculpații Diacomatu Sergiu Ionuţ, vicepreședinte al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din A.N.R.P., Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara, membri ai aceleiași comisii, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, au aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafaţă de 61.857 mp situat în municipiul Piteşti a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire inculpatului Rotaru Mihai. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat, şi totodată au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale pentru persoana beneficiară a sumei de bani.
Pentru supraevaluarea terenului, în dosarul de despăgubire menționat, inculpatul Negurici Sergiu, expert evaluator, a întocmit un raport de evaluare ce contravine Standardelor Internaționale de Evaluare. Raportul a fost aprobat de membrii comisiei, deşi rezulta supraevaluarea vădită efectuată de Negurici Sergiu, împrejurare care impunea retrimiterea pentru reevaluare. Inculpatul Rotaru Mihai, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță.
De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relaţii cointeresate cu inculpatul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P., și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea şi aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului Rotaru Mihai. În schimb inculpatul Rotaru Mihai i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.
Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de A.N.R.P. în tot cursul anului 2011.
Inculpaţilor li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând a fi prezentaţi, la data de 27 noiembrie 2015, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.