Comisarul-şef Mihai Axente de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române şi şeful Biroului Rutier Vaslui, Iulian Munteanu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile. Aceștia fuseseră reţinuţi de DNA după ce primul ar fi luat mită de la cel din urmă pentru a nu constata nereguli la instituţia condusă de el.
Tribunalul Vaslui a dispus, în noaptea de sâmbătă spre duminică, arestarea preventivă pentru 30 de zile a comisarului-şef Mihai Axente, de la Direcţia Rutieră a Poliţiei Române, şi a şefului Biroului Rutier al municipiului Vaslui, Iulian Munteanu, acuzaţi de mai multe infracţiuni de corupţie, potrivit MEDIAFAX.
Iulian Munteanu şi Mihai Axente au fost reţinuţi, vineri seara, de procurorii DNA, însă ordonanţele au expirat înainte de pronunţarea instanţei de judecată.
Potrivit procurorilor DNA Iaşi, din 2013 până în prezent, Iulian Munteanu, în calitate de şef al Biroului Rutier Vaslui, a îndeplinit atribuţii privind coordonarea şi controlul activităţii de constatare şi sancţionare a abaterilor contravenţionale de către angajaţii acestei unităţi.