Un avion al Air France, care decolase din Insula Mauritius și se îndrepta spre Paris, a facut o aterizare de urgență, azi-noapte, la Mombasa, in Kenya, dupa descoperirea unui pachet suspect la bord, relateaza Agerpres.
Zborul AF 463, cu 459 de persoane la bord și 14 membri ai echipajului, a plecat de pe Insula Mauritius, la ora 21:00, și urma să ajungă pe Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, la ora 05:50. Avionul a aterizat pe Aeroportul Internațional Moi de Mombasa, pe coasta de est a Kenyei, la ora 00:37, potrivit poliției din această țară.
„S-a cerut o aterizare de urgență dupa ce un dispozitiv suspect despre care s-a crezut că ar putea fi o bombă a fost descoperit într-o toaletă. A fost pregatită o aterizare de urgență, aparatul a ajuns la sol fără probleme și pasagerii au fost evacuați. Experți în explozivi ai Marinei și din cadrul Departamentului de Investigații Criminale (CID) al poliției au sosit la fața locului, au luat acest dispozitiv și l-au demontat pentru a vedea dacă el conține explozivi”, a declarat Charles Owino, purtatorul de cuvant al politiei kenyene.