Rusia consideră amplasarea de sisteme de lansare Mk 41 la baza antirachetă a SUA din România drept o încălcare a Tratatului privind rachetele cu rază mică și medie de acțiune, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, potrivit agenției de presă TASS, potrivit Agerpres.
„În data de 18 decembrie a fost anunțată încheierea lucrărilor de construcție în localitatea Deveselu din România. După testarea și reglarea tehnicii obiectivul se va plasa la nivelul de pregătire operativă în prima jumătate a lui 2016. În acest fel, se va încheia a doua etapă din abordarea adaptată a desfășurării de elemente ale scutului american antirachetă în Europa”, a declarat Maria Zaharova.
Aceasta a atras atenția asupra faptului că „în componența complexului antirachetă de la Deveselu intră sisteme de lansare universale Mk 41, care sunt folosite pe navele Flotei militar-maritime a SUA, atât pentru lansarea de rachete de interceptare, cât și de rachete cu rază medie de acțiune Tomahawk”.