Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a realizat o estimare a evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor pentru intervalul 30 decembrie 2015 – 10 ianuarie 2016, care vizează toate regiunile ţării: Banat, Crişana, Transilvania, Maramureş, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, precum şi zona montană, anunță Mediafax.
În Oltenia, începând cu data de 30 decembrie se va produce o răcire semnificativă, astfel că, în perioada 31 decembrie – 03 ianuarie, valorile termice se vor situa sub normalul climatologic al perioadei, cu maxime de -4…-3 grade şi minime de -11….-10 grade, în medie regională. În a doua săptămână valorile termice vor fi în creştere, spre medii regionale ale temperaturilor maxime în jurul a 2 grade, iar a celor minime de -4….-3 grade.
Precipitaţiile, în general slabe cantitativ, vor fi la început mixte, apoi predominant sub formă de ninsoare. După data de 4 ianuarie probabilitatea pentru precipitaţii mixte va fi ridicată.