Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, cu ninsoare și rafale de vânt care transportă zăpada la sol, însă nicio cursă nu a fost anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condițiilor meteo, a anunțat, luni, Compania Națională Aeroporturi București.
Unele zboruri pot înregistra întârzieri de aproximativ treizeci de minute la decolare, determinate de degivrarea aeronavelor, întârzieri care punctual pot ajunge la aproximativ o oră.
Pe ambele aeroporturi ale Capitalei se intervine constant cu utilaje proprii pentru menținerea suprafeței de mișcare în condiții optime și sunt asigurate condițiile pentru desfășurarea în deplină siguranță a operațiunilor aeriene.
Informații în timp real despre situația zborurilor pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București pot fi găsite pe pagina de web www.bucharestairports.ro.