2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateNoul preşedinte al CSM, despre cărţile deţinuţilor: Este imposibil să scrii un volum în 48 de ore

Noul preşedinte al CSM, despre cărţile deţinuţilor: Este imposibil să scrii un volum în 48 de ore

Judecătorul Mircea Aron, ales miercuri preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat, referitor la cărţile publicate de deţinuţi, că este greu să scrii un volum în 48 de ore, iar Consiliul a făcut deja propuneri concrete de modificare legislativă, aceastea fiind trimise Ministerului Justiţiei, scrie Mediafax.

Întrebat de jurnalişti privind numărul mare de cărţi scrise de deţinuţi pentru reducerea perioadei de detenţie, Aron a spus că a făcut deja propuneri concrete pentru gestionarea acestei situaţii, în Comisia 1 din CSM pe care a coordonat-o, iar propunerile au fost transmise Ministerului Justiţiei.

„Din vreme ne-am gândit la chestiunea asta, asaltaţi cu acest val, pentru că am văzut că judecătorii mai au nevoie, ca şi procurorii, pentru că şi ei sunt în procesele astea de liberare condiţionată. Am lucrat şi am spus că nu este în regulă ceea ce se întâmplă. Este imposibil să scrii un volum în 48 de ore, cum am citit undeva ieri. Nu orice lucrare este ştiinţifică, nu orice este tipărit înseamnă o carte. (…) Oricum propunerea de modificare legislativă a plecat, ştiţi foarte bine că noi putem avea iniţiative în domeniul acesta pe care le înaintăm la ministrul Justiţiei”, a spus noul preşedinte al CSM.

Potrivit unor date transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, la solicitarea Ministerului Justiţiei, în perioada 2013-2015, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi.

Potrivit articolului 96 alineatul 1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, „pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, se calculează după cum urmeaza: (…) f) în cazul elaborarii de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovatie brevetate”.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS