2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSenatorul Radu Opea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani

Senatorul Radu Opea, trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani

Senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al judeţului Prahova, a fost trimis în judecată, alături de Mihail Ştefănescu şi firmele Urban Electric şi ICIM, pentru evaziune fiscală şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani, prejudiciul produs în acest caz fiind de peste 220.000 de lei, potrivit Mediafax.

Dosarul în care procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) îi acuză pe senatorul Radu Ştefan Oprea şi pe Mihail Ştefănescu, precum şi SC ICIM SA şi SC Urban Electric SRL de evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani va fi judecat de instanţa supremă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, Radu Oprea şi Mihail Ştefănescu, administratori ai firmelor Urban Electric şi ICIM, au ajutat societăţile comerciale M. SRL şi SSWA SRL, precum şi pe reprezentanţii legali sau de fapt ai acestora să deruleze şi să înregistreze operaţiuni comerciale nereale, prin punerea la dispoziţie de contracte de prestări servicii şi lucrări fictive şi emiterea de facturi, în baza cărora s-au înregistrat în contabilitate operaţiuni comerciale fictive.

„Totodată, inculpaţii Oprea Radu Ştefan (până în momentul începerii mandatului de senator) şi Ştefănescu Mihail, în aceleaşi calităţi, au dispus şi dirijat transferul de sume de bani, cunoscând că ele provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, rezultat al încheierii unor contracte de lucrări şi prestări servicii care au permis înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni comerciale fictive, sume transferate din conturile societăţilor comerciale pe care le administrau în conturile unor societăţi cu comportament cu comportament tip «fantomă» cu care doar au simulat operaţiuni comerciale, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Anchetatorii au mai stabilit, pe baza probelor, că în perioada aprilie – noiembrie 2012, SC Urban Electric SRL a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv o factură emisă de SC M.C. SRL Ploieşti, în valoare de 228.740 de lei şi alte patru facturi emise de SC SSWA SRL Ploieşti, în valoare 357.422 de lei.

Şi societatea ICIM SA Ploieşti, în perioada iulie 2010 – noiembrie 2012, a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv o factură emisă de SC G.C.E. SRL, în valoare de 51.383 de lei, o altă factură emisă de SC B. SRL, în valoare de 666.834 lei şi opt facturi emise de SC SSWA SRL, în valoare de 270.834 lei, au mai arătat procurorii în rechizitoriu.

Tot firma ICIM Ploieşti, în perioada septembrie 2009 – noiembrie 2012, ar fi achitat, prin zece bilete şi nouă ordine de plată diferite, sume către societăţi comerciale de tip „fantomă”, toate reprezentând transferuri bancare, „cunoscând că banii provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală”, susţin procurorii. „Astfel, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în perioada 2011 – 2013, societăţile comerciale SC MC SRL Ploieşti, SC SSWA SRL Ploieşti şi altele, administrate în fapt şi în drept de alte persoane, au simulat operaţiuni comerciale cu mai multe societăţi solvabile, printre care şi inculpatele SC ICIM SA şi SC Urban Electric SRL, administrate de inculpaţii Oprea Radu Ştefan şi Ştefănescu Mihail, în scopul evazionării bugetului de stat şi disimulării rezultatului ilicit pentru albire al produsului infracţiunii mijloc, interpunând în schema infracţională mai multe societăţi comerciale tip «fantomă», administrate în fapt de cetăţeni sârbi şi eleni, cu ajutorul cărora sumele de bani au fost transferate de la una la alta, «în cascadă», în scopul albirii lor succesive”, potrivit rechizitoriului.

Furnizorii nu aveau bază materială reală pentru susţinerea activităţilor declarate, astfel că acestea nu funcţionau la sediile menţionate şi nu deţineau angajaţi, operaţiunile declarate fiind efectuate pentru a simula operaţiuni economice între societăţile respective, scopul final al acestor tranzacţii fiind retragerea de către o persoană împuternicită a sumelor de bani rezultate din aceste circuite bancare, au mai arătat procurorii. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat prin faptele de evaziune fiscală comise este în cuantum de 223.631 de lei. În septembrie 2014, sediile unor firme care fac parte din grupul Urban, grup de firme care se ocupă în principal cu construcţii şi al cărui cofondator este senatorul PSD Radu Oprea, fost prefect al judeţului Prahova, au fost percheziţionate. Surse judiciare arătau atunci că dosarul ar avea legătură cu cel de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro în care fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului Marcel Păvăleanu a fost trimis în judecată, alături de peste 20 de persoane, administratori de firme şi apropiaţi ai conducerii PSD Prahova, dar şi persoane juridice, respectiv firme care au contracte cu autorităţile locale din Prahova.Radu Ştefan Oprea este senator la primul mandat şi a fost prefectul judeţului Prahova. Oprea este cunoscut drept fondator al firmelor Urban, cu diverse domenii de activitate, de la construcţii la reparaţii electrice şi consultanţă. În declaraţiile de avere, depuse ca senator, Radu Oprea a notat că deţine părţi sociale sau a acordat împrumuturi mai multor firme, printre care şi unele din grupul Urban.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS