2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMai mulţi schiori, printre care cel puţin un român, suspectaţi de provocarea unei avalanşe în Franţa

Mai mulţi schiori, printre care cel puţin un român, suspectaţi de provocarea unei avalanşe în Franţa

Un grup de schiori din care făcea parte cel puţin un român a provocat avalanşa din sud-estul Franţei, soldată cu moartea a trei liceeni, afirmă un martor, conform presei franceze, citată de Mediafax.

Trei elevi au murit după avalanşa produsă miercuri după-amiază în apropierea staţiunii Deux Alpes, situată în sud-estul Franţei. Unul dintre profesorii care însoţeau grupul de 19 elevi de liceu pe pârtia de schi a fost arestat preventiv sub acuzaţia de omor prin imprudenţă. Principalul martor al procurorilor francezi este un turist român care se afla pe pârtie cu un alt grup, format în total din 15 persoane. „O persoană de naţionalitate română s-a prezentat la jandarmerie pentru a spune că schia cu un grup de 15 persoane pe aceeaşi pârtie şi că a auzit un zgomot, ca o explozie, în momentul declanşării avalanşei”, a declarat procurorul din Grenoble, Jean-Yves Coquillat, citat de postul BFMTV.

Românul este audiat ca martor, procurorii precizând că grupul acestuia nu pare a fi responsabil de producerea avalanşei.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS