2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMAI: Peste 800 de persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă, în ultimele 48 de ore

MAI: Peste 800 de persoane au primit asistenţă medicală de urgenţă, în ultimele 48 de ore

Pompierii şi poliţiştii au intervenit, în ultimele 48 de ore, în cazul a 1.100 de persoane care rămăseseră înzăpezite, 800 dintre acestea primind asistenţă medicală de urgenţă, a transmis, marţi, Ministerul Afacerilor Interne.

În ultimele 48 de ore, peste 26.800 de efective ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au participat la intervenţii în zonele afectate de viscol şi ninsori şi au intervenit în ajutorul a 1.100 de persoane rămase înzăpezite pe drumuri, iar în cazul a 800 dintre acestea a fost nevoie şi de asistenţă medicală de urgenţă. În 28 de cazuri s-a acţionat cu şenilate pentru preluarea pacienţilor din zonele greu accesibile şi transportul acestora la unităţi medicale, iar cu ajutorul elicopterelor MAI s-au executat opt misiuni pentru transportul de urgenţă al unor persoane cu diverse medicale. De asemenea, în intervalul 16-19 ianuarie Poliţia Rutieră a aplicat 29 de amenzi în valoare de peste 84.000 de lei administratorilor de drumuri şi agenţilor economici care nu au curăţat drumurile de zăpadă.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să evite să circule în zonele unde există avertizări meteo în vigoare, iar dacă totuşi sunt nevoiţi să călătorească să verifice şi să aibă maşina echipată de iarnă. MAI transmite, totodată, că, în condiţiile în care de marţi seară va intra în vigoare un cod galben de ger în Bucureşti şi în 19 judeţe, o atenţie deosebită va fi acordată persoanelor fără adăpost, acestea urmând să fie transportate şi cazate pe timpul nopţii în spaţiile organizate de autorităţile publice locale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS