Sistemul național de gaze nu înregistrează un deficit în acest moment, deși temperaturile sunt foarte scăzute, prin urmare nu se impune declanșarea situației de urgență în aprovizionarea cu gaze, a declarat, astăzi, directorul general al Transgaz, Petru Văduva, potrivit Agerpres.
„Nu s-a instituit situația de urgență și, din punctul nostru de vedere, nu este cazul să se instituie în acest moment, întrucât nu există un deficit de gaze în sistem”, a declarat Văduva.
Conform Legii 346/2007 privind măsuri pentru asigurarea siguranței în aprovizionarea cu gaze naturale, Transgaz este cel care constată că trebuie să fie declarată situația de urgență în alimentarea cu gaze.
Conform aceleiași legi, situațiile de urgență constatate de operatorul Sistemului Național de Transport Transgaz se notifică unei comisii de coordonare, care verifică, iar dacă situația de urgență este considerată justificată „comisia de coordonare confirmă, în termen de 24 de ore, apariția situației de urgență’.
De asemenea, această comisie declară și încetarea situației de urgență. Pe perioada situațiilor de urgență, măsurile dispuse în conformitate cu prevederile Planului de acțiune pentru situații de urgență sunt obligatorii și prevalează în față înțelegerilor contractuale și reglementărilor specifice sectorului gazelor naturale. Planul de acțiune se aprobă prin Hotărâre de Guvern.
În situații de urgență, populația are prioritate absolută în alimentarea cu gaze, urmând apoi instituțiile sociale, precum școli, grădinițe, cămine etc.
Joi, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, a declarat că, din cauza gerului, consumul de gaze a crescut până la circa 60 de milioane de metri cubi pe zi. De regulă, într-o zi normală de iarnă, se consumă circa 50 de milioane de metri cubi.