Senatorul Dan Șova a fost adus în această dimineața la sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), unde se discută contestația DNA la decizia primei instanțe de a-l elibera din arest preventiv, în dosarul în care este acuzat de trafic de influență în legătură cu un contract de asistență juridică de la CET Govora, scrie Agerpres.
Pe 15 ianuarie, un complet de la Instanța supremă i-a admis lui Dan Șova o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, însă DNA a făcut contestație. Dan Șova se află în arest preventiv din data de 15 decembrie 2015.
Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 — iulie 2014, Dan Șova a pretins sume de bani și a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunțătoare, în schimbul traficării influenței sale reale pe care o avea pe lângă directorul general al CET Govora SA, Mihai Bălan, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea de contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună. „Concret, Dan Șova i-a spus persoanei denunțătoare că îi poate asigura încheierea unui contract de asistență juridică cu CET Govora SA, de tip abonament lunar, uzitat la acea vreme, iar valoarea contractului va fi în cuantum de 10.000 euro/lună. În schimbul acestui serviciu, Șova a pretins de la persoana denunțătoare suma de 5.000 euro pentru fiecare lună pe perioada executării contractului, adică jumătate din valoarea lunară a viitorului contract de asistență juridică ce urma să se încheie între CET Govora și casa de avocatură respectivă”, susțin procurorii.
Procurorii au constatat că Mihai Bălan a încheiat două contracte cu societatea de avocați și, în perioada ianuarie 2012 — august 2014, a avizat din partea CET plățile efectuate în baza acestora, cu încălcarea dispozițiilor legale, conduită care a condus la vătămarea intereselor legale ale societății de stat, producând o pagubă patrimoniului de peste 1,3 milioane lei.