Peste 12.700 de angajați a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au acționat în 16 județe, în perioada 16-21 ianuarie, pentru a ajuta persoane afectate de viscol și zăpezi, a declarat astăzi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), locotenent Cătălin Chirca.
În total, 4.100 de pompieri au ajutat persoane aflate în situații extreme. Astfel, inspectoratele pentru situații de urgență au utilizat peste 1.700 de mijloace tehnice, mai ales autospeciale, autofreze și camioane, potrivit Agerpres.
Au avut loc, potrivit reprezentanților IGSU, atât acțiuni de prevenire cât și acțiuni de salvare a unor persoane cu probleme de sănătate. Județele afectate au fost Buzău, Ialomița, Tulcea, Giurgiu, Harghita, Suceava, Botoșani, Neamț, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Harghita, Iași, Mureș, Neamț și Sibiu.
În condiții de viscol și ninsori abundente, echipajele de salvatori au realizat peste 3.800 de misiuni în urma cărora 1.200 de persoane au fost salvate, iar 490 asistate medical. Pompierii au intervenit pentru deblocarea și salvarea persoanelor surprinse de viscol pe anumite tronsoane de drum dar și pentru transportul persoanelor cu probleme medicale din zone greu accesibile. În cele cinci zile de ninsori abundente, 29 de femei însărcinate au fost asistate de salvatori sau transportate la spitalele din apropiere, anunță Agerpres.
În această perioadă cu temperaturi scăzute, IGSU recomandă prudență în folosirea mijloacelor de încălzire, pentru a evita incendiile și menționează că personalul inspectoratului este disponibil non-stop.