Medicul estetician Kasem Naser, cunsocut pentru că numeroase vedete apelează al el, a fost condamnat la patru ani de închisoara cu executare după ce o femei și-a pierdut viața după o operație chirurgicală din 2011, informează b1.ro. Acesta are interzis și să mai profeseze pentru o perioadă de trei ani. Și tatăl său a fost condamnat, cu un an mai puțin, dar su suspendare, în timp ce cabinetul medical trebuie să achite o amendă de 100.000 de lei. Și rudele femeii vor primi 215.000 de euro daune.
Lina Sadoeveanu, în vârstă de 56 de anii a murit la 36 de ore distanță de la operația de eliminare a varicelor din 2011. Deși operația a decurs bine, aceasta nu a fost mulțumită, medicul explicându-i că ar fi bine să mai realizeze o intervenție chirurgicală de înlăturare a ținutului adipos de la coapse. Femeia s-a hotărât să facă și această nouă intrevenție, doar că în momentul în care s-a prezentat la cabinet, tatăl medicului Kasem nu era prezent, fiind doar fiul, medic rezident pe atunci. Femeia a fost trimisă acasă la două ore de la operație, deși nu se simțea bine.
Soțul acesteia l-a sunt pe medic spunând-i starea soției sale, dar el a precizat că este normal după operație. Deși ambulanța a fost chemată ulterior, femeia nu a mai putut fi salvată. Opearația a costat 6.000 de euro.