Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au anunțat începerea urmăririi într-un dosar privind fraudarea fondurilor europene cu aproximativ 6 milioane de euro, bani care ar fi trebuit să fie folosiți pentru găsirea de locuri de muncă pentru persoane de etnie romă, o parte dintre ei fiind din județele Dolj și Gorj. Printre inculpații din acest dosar se numără deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun, dar și Ștefan Diaconu și Mihai Gogancea, președintele, respectiv vicepreședintele ANAF.
Anchetatorii spun că cercetările în acest dosar au început după ce mai multe persoane de etnie romă au primit de la Casa de Asigurări de Sănătate și ANAF decizii de impunere prin care li se solicita plata contribuțiilor sociale pentru activități remunerate de Partida Romilor „Pro Europa“.
În final, procurorii anticorupție au descoperit un mecanism prin care bugetul comunităților europene și bugetul de stat au fost fraudate cu peste 27 de milioane de lei (aproximativ 6 milioane de euro). Este vorba de două proiecte din fonduri europene destinate găsirii de locuri de muncă pentru persoane de etnie romă.
Astfel, în perioada 2010-2013, Asociația Partida Romilor „Pro Europa“, condusă de deputatul Nicolae Păun, a fost realizat în toate județele proiectul „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi“, cu finanțare din fonduri europene. Proiectul urmărea crearea a 200 de noi locuri de muncă și implicarea în inițiative de antreprenoriat social a altor 3.000 de romi. Anchetatorii susțin că proiectul a fost implementat numai pe hârtie și, în realitate, banii europeni au fost „sifonați“.
„Din probele administrate a reieșit că obiectivele proiectului nu au fost realizate, că majoritatea banilor destinați proiectului (77%) au fost folosiți pentru plata salariilor angajaților proiectului, costurile cu personalul angrenat în implementarea proiectului au fost supraevaluate, la cursurile de pregătire organizate la două hoteluri din Sinaia au participat doar 163 de persoane existente în Registrul grupului-țintă format din 3.296 de persoane“, au reținut procurorii anticorupție. De altfel, cele mai multe persoane incluse în grupul-țintă habar nu aveau că participă la acest proiect, acestea fiind înscrise fictiv.
Prejudiciul a fost calculat la suma totală de 12.384.208 lei (10.892.425 de lei reprezentând fonduri europene și 1.491.783 de lei de la bugetul de stat).
Alt proiect, aceleași probleme
În aceeași perioadă, aceeași asociație a derulat un alt proiect cu finanțare europană, numit „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine“. Scopul proiectului, care s-a desfășurat în Dolj, Gorj, Alba, Bacău, Cluj, Constanța, Galați, Mureș și Vaslui, a fost de a integra socio-profesional șomerii tineri, mai ales pe cei de etnie romă. Este vorba de o serie de programe de calificare pentru meseriile de lucrător în construcții, lucrător în izolații, zidar, pietrar, tencuitor, barman, bucătar, chelner, lucrător în comerț sau frizer. Și de această dată au fost selectate peste 3.000 de persoane pentru aceste programe de calificare profesională, însă nu au mai ajuns să efectueze cursurile.
„A rezultat că unii dintre participanți au urmat câteva ore de curs și la final au primit un certificat de absolvire, precum și sume de bani între 300 și 600 de lei, în timp ce alte persoane, deși s-au înscris la cursuri, nu au participat la nici un curs, dar au primit sume de bani între 300 și 600 de lei sau nu au primit deloc“, au explicat procurorii. Aceștia din urmă consideră proiectul ca fiind lipsit de finalitate pentru că nu s-a urmărit instruirea cursanților, paguba fiind de 14.866.500 de lei (13.327.971 de lei din fonduri europene și 1.538.529 de lei din bugetul național).
Procurori DNA spun că deputatul Nicolae Păun, președintele Asociației Partida Romilor „Pro Europa“, este cel care a comis toate aceste ilegalități. Acesta ar fi inclus în grupurile-țintă persoane fictive și a întocmit și semnat cererile de plată pentru cele două proiecte în baza unor „documente justificative ce nu corespund realității“. Mai mult decât atât, acesta este acuzat și că i-a determinat pe angajații din cadrul celor două proiecte să doneze un procent din salariu Asociației Partida Romilor, donații care au ajuns la suma totală de 1.364.098 de lei. După aceea, deputatul ar fi creat diverse circuite financiare pentru a ascunde banii obținuți din aceste donații, dar și pentru a da o aparență legală cheltuielilor din cadrul celor două proiecte.
Bani pentru deputatul Mădălin Voicu și intervențiile la vârful ANAF
Problemele deputatului Nicolae Păun nu se opresc însă aici. Acesta mai este acuzat că „a făcut demersuri astfel încât ANAF să nu încaseze sumele aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor „Pro Europa“.
De asemenea, anchetatorii au stabilit că deputatul Mădălin Voicu a primit peste 200.000 de lei de la Asociația Partida Romilor drept „plăți drepturi autor“, însă, de fapt, banii au fost dați pentru ca acesta să intervină pe lângă o serie de funcționari și demnitari.
„Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor «Pro Europa»“, spun anchetatorii.
Așa au ajuns să fie acuzați în acest dosar și șefii ANAF, care ar fi dat curs intervențiilor celor doi deputați. Astfel, în ianuarie și mai 2015, președintele ANAF Ștefan Diaconu și vicepreședintele Mihai Gogancea au emis două circulare prin care persoanele angajate prin convenții civile la Asociația Partida Romilor au fost scutite de plata contribuțiilor.
Procurorii DNA au mai stabilit că, după ce a aflat de acest dosar, deputatul Păun a corupt mai mulți martori pentru a da declarații mincinoase în fața anchetatorilor.
De asemenea, s-a mai stabilit că Mădălin Voicu a „uitat“ să menționeze în declarațiile de avere banii primiți de la Asociația Partida Romilor. De altfel, soția acestuia a fost angajată în cadrul proiectului „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine“ și a primit suma totală de 194.241 de lei.
Asociația Partida Romilor în Dolj
Presa locală scria, în martie 2012, că în cadrul proiectului „Acces pe piaţa muncii – o şansă pentru tine“, Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa“ urma să organizeze în Calafat şi Piscu Vechi examinarea finală a grupelor de formare profesională pentru calificarea „lucrător în structuri pentru construcţii“. Cu această ocazie, Iulian Paraschiv declara că „războiul împotriva şomajului poate nu este încă pe deplin câştigat, dar fiecare grupă de oameni calificaţi pentru piaţa muncii este o victorie“.
Infracțiunile
În acest dosar au fost puși sub acuzare Nicolae Păun, Mădălin Voicu, Ștefan Diaconu, Mihai Gogancea, Gheorghe Ivan (manager al proiectului „Antreprenoriatul social, o șansă pentru comunitățile de romi“), Iulian Paraschiv (manager al proiectului „Acces pe piața muncii – O șansă pentru tine“), Irina Radu, manager general al Asociației Partida Romilor „Pro Europa”. În același dosar mai sunt cercetați Vasilica Grigore, Carmen Olteanu, Valentin Pepenel (coordonator național), Bogdan Paraschiv și Florentina Rotariu (responsabil financiar).
Aceștia sunt acuzați de comiterea mai multor infracțiuni: prezentare de documente ori declarații false pentru obținerea de fonduri europene, deturnare de fonduri, spălare de bani, influențarea declarațiilor, cumpărare de influență, favorizarea făptuitorului, abuz în serviciu. Miercuri, DNA a solicitat Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputaților Nicolae Păun și Mădălin Voicu.