Pe data de 9 martie sunt pomeniți în calendarul ortodox Sfinții 40 de mucenici din Sevastia. Sfinții mucenici erau toți ostași în armata romană staționată, în timpul împăratului Liciniu (308 — 324), în Sevastia Armeniei, și proveneau de fel din zona Asiei Mici (Capadocia).
Au pătimit în Sevastia, la ordinul comandantului acelui corp de oaste, Agricola, care se închina zeilor.
Cei 40 de mucenici au mărturisit că sunt creștini și au refuzat să jertfească idolilor. Aceștia erau bărbați puternici, cunoscuți pentru curajul lor pe câmpul de luptă. Despre aceasta mărturisea însuși Agricola, care din inima sa spunea: „Câți ostași are împăratul vostru, nu sunt asemenea vouă întru nimic, nici întru înțelepciune, nici întru tărie, nici întru frumusețe, nici așa de iubiți nu-mi sunt mie ca voi”. (Viețile Sfinților)
Dar cei 40 de ostași nu s-au lăsat înduplecați nici cu măriri nici cu daruri și au mărturisit cu tărie credința în Hristos, rugându-se mult spre a fi și mai mult întăriți de Dumnezeu pentru a suferi chinurile, rămânând uniți.
Atunci comandantul a poruncit ca pe toți sfinții patruzeci de mucenici să-i ducă legați la un lac ce se afla lângă cetatea Sevastiei. Când au pătimit acești sfinții mucenici, era iarnă, fiind ger cumplit și vânt mare. Deci au fost dezbrăcați și duși în mijlocul apei, iar la marginea lacului era ridicată o baie, pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi să cadă la închinarea la idoli, să iasă din apă și să se încălzească în acea baie caldă.
Lăsându-se noaptea, frigul s-a întărit și mai mult, iar trupurile sfinților înghețau de ger. Atunci unul dintre ei, neputând să rabde, s-a despărțit din acea ceată și a alergat la baie. Dar când și-a atins piciorul de pragul băii calde, îndată a căzut mort.
După miezul nopții a strălucit însă o lumină ca soarele, atât de caldă, care a izgonit gerul, iar gheața a topit-o și a încălzit apa. Iar ostașii cei ce erau puși de pază erau cuprinși de somn, numai cel care era mai marele închisorii nu dormea. El, auzind pe sfinți rugându-se lui Dumnezeu, se gândea cum cel ce scăpase la baie s-a topit îndată ca ceara de căldură, iar ceilalți, petrecând în ger atât de mare, sunt încă vii.
Atunci acesta a deșteptat străjerii și, dezbrăcându-se de hainele sale, a sărit în apă, strigând cu mare glas că și el este creștin, împlinind astfel numărul ce dintâi.
Pentru că în zori au fost scoși vii din lac și apa părea caldă, prigonitorii au considerat că aceasta este o vrăjitorie și au poruncit să li se zdrobească fluierele picioarelor, fiind lăsați să-și dea sufletele. Toți martirii au trecut astfel la Domnul.
Obiceiuri de 9 martie
Obiceiurile acestei sărbători populare se înscriu într-un scenariu ritual specific Anului Nou: prepararea alimentelor rituale (Sfinți, Sfințișori, Brădoși); beția rituală atestată de tradiția populară, care susține că e bine să bei în această zi 40 sau 44 de pahare cu vin; deschiderea mormintelor și porților Raiului pentru revenirea sufletelor printre cei vii; aprinderea focurilor de Măcinici prin curți și grădini, în fața caselor și în câmp; purificarea oamenilor și vitelor prin stropirea cu apa sfințită; protecția magică a caselor și anexelor gospodărești prin înconjurarea lor cu cenușă provenită de la focurile de Măcinici; bătutul pământului cu maiurile (ciocane mari din lemn) pentru alungarea frigului și scoaterea căldurii, așteptarea spiritelor morților cu scaune și mese întinse la focurile de Măcinici; observații și promisiuni meteorologice; aflarea norocului în noul an prin prepararea turtei de Măcinici; credința că este un timp extrem de favorabil prinderii vrăjilor și farmecelor; retezatul stupilor (scoaterea mierii de albine); tăierea primelor corzi de viță de vie ș.a.
Măcinici se numesc și spiritele moșilor și strămoșilor, sărbătoarea din calendarul popular corespunde, ca dată calendaristică și, parțial, ca semnificație, cu cei 40 de Sfinți Mucenici din calendarul bisericesc, jertfiți pentru credința lor în cetatea Sevastiei. Jertfele și sacrificiile umane săvârșite în vremurile preistorice în ziua Anului Nou sunt amintite astăzi de formele antropomorfe ale aluatului fiert sau copt în ziua de Măcinici și mâncat sacramental.
Ziua de 9 martie era o sărbătoare a morților, când li se împărțeau nu numai măcinici, ci și fasole sleită, nuci, poame, alune.
În satele bucovinene se făceau praznice ocazie cu care se dădea pomană celor adunați câte un colăcel, lumină aprinsă și un pahar cu băutură.
Obiceiul de a bea 40 sau 44 de pahare de vin în ziua de 9 martie este o reminiscență a sărbătorilor bahice ale antichității. Oamenii credeau că vinul băut la Măcinici se transformă de-a lungul anului în sânge și putere de muncă.
Dacă cineva din satele în care se practica obiceiul nu putea bea atâtea pahare pline cu vin, trebuia să guste sau cel puțin să fie stropit cu vin. Numărul paharelor de vin băute ar corespunde cu numărul Sfinților Mucenici din Sevastia care poartă diferite nume zonale: Moși, Sfinți, Sfințișori, Mucenici ș.a.
În ziua de 9 martie se făceau numeroase pronosticuri meteorologice ale noului an. Dacă pământul este înghețat în această zi, se zice că toamna nu vor fi brume și oamenii pot semăna porumbul cât de târziu; iar dacă nu îngheață, toamna va pica bruma devreme și din cauza aceasta oamenii trebuie primăvara să semne repede. De asemenea, se crede că așa cum va fi timpul în ziua de Măcinici va fi toată primăvara.
Credința că începutul simbolic al activităților economice la Anul Nou aduce spor și belșug era foarte puternică, în ziua de 9 martie era scos plugul în țarină și se trăgea prima brazdă. Ieșirea cu plugul în moșie avea valoare de simbol, întrucât din acel moment începea anul agrar.
